Accidentare horror: „Am auzit cum mi s-au rupt ligamentele încrucişate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost la un pas să câştige aurul olimpic, însă a părăsit Londra în scaunul cu rotile! Citeşte povestea terifiantă a unui sportiv, care şi-a văzut visul năruit într-o fracţiune de secundă, din cauza unui ghinion teribil.

Iranul a avut un bilanţ excelent la Londra, însă perşii au terminat Jocurile Olimpice cu un episod amar.

Ce s-a întâmplat?

Ultimul sportiv iranian rămas în competiţie era şi favorit la câştigarea aurului, la lupte libere, categoria 96 de kilograme.

Reza Yazdani a început excelent, iar în drumul său spre semifinale a trecut de campionul Asiei şi de cel al Europei. Ajuns la un pas de meciul decisiv pentru titlul olimpic, Yazdani a fost lovit de un ghinion teribil.

În prima rundă a confruntării cu ucraineanul Andriitsev, la un atac al adversarului, Yazdani s-a prăbuşit pe saltea, urlând de durere.

Yazdani a fost consolat de adversarul său ucrainean

Aproape imediat, a izbucnit în lacrimi, dându-şi seama că e ceva grav. A primit îngrijiri medicale, s-a ridicat, s-a târât până în mijlocul saltelei, însă s-a prăbuşit, din nou, la primul asalt al lui Andriitsev.

De această dată, a început să plângă în hohote. Tocmai pierduse patru ani de muncă, dar şi o medalie care putea fi de aur, de argint sau de bronz.

Luat cu scaunul cu rotile

Ca să iasă din sală, Yazdani a trebuit să fie luat cu un scaun cu rotile. Imaginile cu un luptator de 96 de kilograme, un munte om, plângând în hohote, cu capul în genunchi, au fost printre cele mai dureroase de la JO.

Nici măcar reacţia iranienilor aflaţi în sală, care au scandat de zor „Yazdani, te iubim", nu l-au calmat pe luptatorul de 28 de ani.

Yazdani a părăsit sala în scaunul cu rotile

Ce a declarat?

Yazdani a aflat verdictul medicilor la câteva ore după accidentare: ruptură de ligamente încrucişate şi de menisc!

Abia luni, în timp ce mergea spre avion în acelaşi scaun cu rotile, Yazdani a găsit puterea de a vorbi despre modul în care a pierdut o medalie olimpică.

„Nu ştiu de ce am avut această soartă. Am simţit că ceva nu e în regulă după meciul meu din sferturi. Acolo m-am accidentat, iar în semifinale problema s-a agravat. Practic, când ucraineanul m-a apucat de piciorul drept, am auzit cum mi s-au rupt ligamentele încrucişate. Acum, trebuie să mă operez şi să stau pe tuşă şase luni", a spus Yazdani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite