E oficial: Steaua se pregăteşte de transferul deceniului! Real Madrid a pus ochii pe un român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giovanni Becali a făcut un anunţ-şoc, dezvăluind că „galacticii" au început monitorizarea unui stelist. Află despre cine e vorba şi cum Dinamo poate „răspunde", trimiţând un fotbalist la marele Ajax!

Liga I pare o competiţie tot mai slabă, însă, aparent, una atractivă pentru forţele fotbalului european.

Potrivit lui Ioan Becali, chiar „galacticii" se pregătesc să facă o achiziţie din campionatul românesc.

Despre cine e vorba?

„Deocamdată, pot să vă spun atât: Real Madrid a început monitorizarea lui Chiricheş", a declarat Giovanni, care se află în relaţii bune cu tehnicianul spaniolilor, Jose Mourinho.

De altfel, în trecut, „The Special One" a venit în România la invitaţia lui Ioan Becali, care i-a şi recomandat un fotbalist, pe când portughezul antrena Inter.

Giovanni a încercat să intermedieze transferul lui Rădoi la Milano, însă n-a mai apucat, fiindcă Mourinho a plecat la Real Madrid, iar fostul căpitan al Stelei a ajuns la Al-Hilal, în Arabia Saudită.

Ajax vine după Ţucudean

Dacă Steaua are un fotbalist în vizorul Realului, în schimb, dinamoviştii speră să vândă un alt doilea jucător, după Mitea, la Ajax Amsterdam.

Joi, în tribunele „Arenei Naţionale" se vor afla şi trimişi ai olandezilor. Aceştia vor să-l urmărească pe Ţucudean în meciul Dinamo - Metalist Harkov din play-off-ul Ligii Europa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite