Gigi Becali a prins aripi! Află cum şi-a petrecut noaptea după victoria de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a ajuns pe primul loc, iar patronul ei a avut o revelaţie. El a a făcut o mărturie în stilul său caracteristic.

Steaua a învins CSMS Iaşi în deplasare, scor 3-0, şi a înlocuit Pandurii în funtea clasamentului după ce gorjenii au fost zdrobiţi, la Ploieşti, de Petrolul. Cele două rezultate i-au dat aripi lui Gigi Becali.

Ce a spus?

„Noaptea o să visez că zbor! N-am mai visat aşa ceva de când eram copil, dar acum o să mă uit la oameni de sus, fiindcă o să fiu deasupra tuturor. Am învins la Iaşi ca o echipă mare. Am dominat şi când am rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Dumitraş. Toţi duşmanii se oftică acum că Steaua a ajuns pe primul loc", a afirmat patronul roş-albaştrilor la Digi Sport.

Apoi, a început să scandeze în stilul galeriei: „Cine e pe primul loc? Cine e pe primul loc? Steaua e! Ce îmi place cântecul ăsta. Îmi era frică să nu-l uit".

S-a convins că e expert

Gigi Becali nu mai are niciun dubiu. Rezultatele din acest sezon l-au convins că e un specialist în fotbal.

„Transferurile au fost făcute de mine. Pe Chipciu l-am adus eu, pe Bourceanu la fel, pe Chiricheş la fel. Dacă jucătorii ăştia vor face performanţă în Europa, atunci, clar, înseamnă că mă pricep la fotbal", a continuat latifundiarul.

De cine se teme?

„Pe cei de la Pandurii oricum nu-i luam în calcul, fiindcă n-au forţă şi aţi văzut ce au păţit la Ploieşti. CFR? Ce frică să-mi fie de ei, când Dinamo i-a dominat cu nişte puşti de 17-18 ani? Singura echipă de care mi-e frică în lupta pentru titlu e Vasluiul", a concluzionat Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite