Anunţ-bombă: El poate fi urmaşul lui Răducioiu şi Contra la AC Milan!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România poate să aibă un nou fotbalist la „diavoli" după cei doi jucători care au făcut parte din Generaţia de Aur! Dacă până acum totul era la nivel de zvon, astăzi, directorul sportiv al italienilor a vorbit deschis despre fotbalistul monitorizat în campionatul românesc.

Nu mai e o glumă! Vlad Chiricheş (22 de ani) e chiar în atenţia Milanului! Anunţul oficial a fost făcut, astăzi, în presa italiană, de Ariedo Braida, directorul sportiv al „diavolilor".

Ce a spus?

„Îl ştiu, îl ştiu chiar bine pe Vlad Chiricheş. Ne-a fost semnalat cam de un an, de când el a debutat în echipa naţională a României. De atunci, când am avut ocazia l-am urmărit. Are foarte multe calităţi, are viteză, are tehnică, ţine capul sus mereu. În plus, e şi polivalent, evoluează şi în centru, dar şi pe dreapta. A crescut mult în evoluţii de când a ajuns la Steaua de la Pandurii, în primul rând ca responsabilitate şi maturitate în joc", a declarat Braida, potrivit gsp.ro

Când va ajunge în Serie A?

„Chiricheş mai are de aşteptat până să facă obiectul unui transfer la noi. Încă nu e gata pentru prima ligă italiană. Noi la iarnă avem nevoie de fotbalişti care să fie peste ceea ce avem acum, altfel aducerea lui ar fi inutilă. Vă spun şi de ce. Dacă ar veni acum la Milan, Chiricheş ar ieşi din calcule după primele două meciuri, în cazul în care ar greşi. Aşa, dacă rămâne la Steaua şi joacă meci de meci, are timp să crească", a afirmat Braida.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite