Sper ca suporterii să fie mai "cooperanţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Este un meci foarte greu, sunt optimile de finală ale Cupei UEFA şi este greu de dat un pronostic. Oricum, părerea mea este că şansele sunt egale.- Ar putea fi o capcană faptul că Betis a


- Este un meci foarte greu, sunt optimile de finală ale Cupei UEFA şi este greu de dat un pronostic. Oricum, părerea mea este că şansele sunt egale.
- Ar putea fi o capcană faptul că Betis a pierdut ultimul meci din campionat şi se află aproape de retrogradare?
- Nu este o capcană, pentru că noi ştim la ce să ne aşteptăm. Nu are nici o legătură campionatul cu cupele europene. În Cupa UEFA sunt doar două meciuri care decid calificarea, în campionat ei trebuie să joace 38. Locul pe care îl ocupă Betis este sub aşteptări.
- Vă aşteptaţi ca atmosfera de pe stadion să fie mai călduroasă ca ultima oară, când jucătorii au fost fluieraţi?
- Important este că la meci vor fi 50.000 de oameni. Data trecută am pierdut, iar lumea ne-a taxat.
Pe Stadionul Naţional tribunele sunt departe, dar noi ne aşteptăm ca suporterii să ne fie aproape. Sper ca, prin evoluţia noastră, să-i facem mai "cooperanţi".
- Totuşi, pe lângă faptul că nu s-au adaptat la noul stadion, jucătorii s-au antrenat pe alte terenuri în ultimele săptămâni. Nu este un dezavantaj?
- Ba da, este, dar n-avem ce face. Trebuia să protejăm suprafaţa de joc după vremea nefavorbilă din ultimul timp. Asta este, nu ne-am putut antrena cum am vrut noi. În plus, este un stadion mult mai mare, iar noi, deocamdată, nu ne simţim ca în Ghencea. Aici vom juca tot returul, aşa că trebuie să ne obişnuim cu Stadionul Naţional, căci altfel nu ne va fi bine.
- În ce măsură se poate conta pe serviciile fundaşilor Ghionea şi Goian?
- Cei doi sunt refăcuţi şi pot evolua, însă nu sunt, deocamdată, în plenitudinea forţelor. Nu poţi trece aşa uşor peste o pauză de două săptămâni. Sper, însă, ca ambiţia şi dorinţa de a învinge pe Betis să-i facă să evolueze la capacitate maximă.

Olăroiu crede că spaniolii au destule motive să se teamă
Antrenorul Stelei, Cosmin Olăroiu, a declarat după ce a urmărit meciul de campionat Getafe - Betis, scor 1-0, că formaţia din Sevilla nu trebuie să se considere dinainte calificată. "Au destule motive de care să se teamă, în afară de starea vremii. Duminică nu au avut o zi tocmai fericită, dar nu asta este valoarea lor. şi Getafe a prins o zi bună, plus că terenul i-a dezavantajat foarte mult. Sperăm să continue acest moment nefast pentru ei, dar cel mai important lucru este cum vom juca noi. Cred că starea terenului de la Bucureşti îi avantajează, având în vedere pe ce teren au jucat ei duminică", a spus Olăroiu, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.

Esteban: "Steaua este o echipă care luptă şi munceşte"
Fostul antrenor dinamovist Esteban Vigo a avertizat formaţia Betis Sevilla că Steaua este o echipă unită şi muncitoare, informează cotidianul "ABC Sevilla". "Steaua nu iese în evidenţă prin individualităţi, ci prin blocul echipei. În deplasare poate surprinde. Fotbaliştii stelişti joacă de mult timp împreună şi asta le dă forţă. Fotbalul românesc este bun din punct de vedere tehnic şi este caracterizat de talentul individual. Steaua este o echipă care luptă şi munceşte. Acasă joacă mai bine, iar Betis, dacă nu are un joc clar, poate avea probleme. Betis trebuie să joace în viteză pe spaţiile libere, pe care de obicei le lasă Steaua şi să profite", a spus Vigo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite