Spania infrunta gerul norvegian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciurile serii se desfasoara la Amsterdam si Istanbul, acolo unde Olanda si Turcia trebuie sa intoarca rezultatele din tur

Meciurile din aceasta seara din turul doi al barajului pentru Campionatul European din 2004 gaseste cele zece echipe ca la inceput. Nici una dintre nationalele calificate pentru baraj nu poate fi sigura de calificare. Nici macar nu se mai pot numi favorite. Scotia isi joaca sansa pe stadionul "Arena" din Amsterdam, in fata unei selectionate ale carei pretentii nu-i permit sa rateze al doilea turneu final consecutiv. Daca selectionerul german al Scotiei, Bertie Vogts, vine la Amsterdam cu moralul victoriei din tur si cu promisiunea unui milion de dolari prima de calificare, antrenorul "batavilor", Dick Advocaat, trebuie neaparat sa gaseasca formula necesara pentru a invinge. Cealalta revansa dupa o surpriza va avea loc la Istanbul, unde Turcia are ca sarcina sa stearga impresia penibila lasata in Letonia. "Otomanii" nu vor putea conta pe Emre Asik, eliminat sambata, si pe portarul Barcelonei, Rustu, suspendat din cauza cumulului de cartonase. La Cardiff, galezii, in frunte cu liderul Ryan Giggs, evolueaza cu gandul la esecul de acum exact zece ani in fata Romaniei. O victorie acum ar insemnna o calificare istorica, in premiera, la un campionat european, in dauna unei formatii care a dezamagit mult in faza grupelor si de la care vor lipsi experimentatii Mostovoi si Ovcinikov. La Oslo, frigul patrunzator pare sa fie cel mai aprig dusman al spaniolilor, adversara lor, Norvegia, mizand pe gerul de afara si pe terenul inghetat pentru a se impune. Slovenia nu are nevoie decat de o remiza alba la Ljubliana, pentru a fi prezenta la al treilea turneu final consecutiov. Desi nu a castigat niciodata in istoria meciurilor cu Croatia, slovenii se bazeaza pe cei cinci ani in care nu au pierdut decat o singura data pe teren propriu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite