Sir Alex Ferguson, 20 de ani la Manchester United

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida Manchester United Portsmouth (3-0), de sâmbătă, a fost cadoul perfect pentru managerul gazdelor, Sir Alex Ferguson, care a împlinit nu mai puţin de 20 de ani la cârma "diavolilor

Partida Manchester United Portsmouth (3-0), de sâmbătă, a fost cadoul perfect pentru managerul gazdelor, Sir Alex Ferguson, care a împlinit nu mai puţin de 20 de ani la cârma "diavolilor roşii".
Saha, Cristiano Ronaldo şi sârbul Nemanja Vidici au marcat pe Old Trafford pentru a-i oferi linişte lui Ferguson. Managerul scoţian a sărbătorit alături de fani 20 de ani de la instalarea sa pe banca lui Manchester United. Înnobilat cu titlul de "Sir" după Liga Campionilor câştigată cu United în 1999, Ferguson s-a apucat de antrenorat în 1974, când a preluat micuţa echipă East Stirlingshire. Lucra cu jumătate de normă, primind 40 de lire sterline pe săptămână. Au urmat St. Mirren (1975-1978) şi Aberdeen (1978-1986). După experienţa Aberdeen, Sir Alex a fost numit pe Old Trafford pe 6 noiembrie 1986. Manchester era pe penultimul loc şi în mare pericol de retrogradare, deşi era încă de pe-atunci unul dintre cele mai bogate cluburi din Anglia. Ferguson a urcat echipa pe locul 11, reuşind să redreseze o parte dintre vedetele echipei. Din acel moment, Manchester a redevenit o forţă în Anglia. şi trofeele au început să curgă. Opt titluri de campion, cinci Cupe, două Cupe ale Ligii şi cinci Supercupe ale Angliei, o Ligă a Campionilor, o Cupă a Cupelor şi o Supercupă a Europei. În vârstă de 64 de ani, scoţianul este aproape de o nouă performanţă în acest sezon. Echipa sa e singura care face faţă colosului construit de Abramovici la Chelsea, având şanse reale de a sufla trofeul londonezilor.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite