Şi-a revenit Steaua!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roş-albaştrii au marcat de trei ori la Cluj, dar au câştigat cu emoţii din cauza lui Goian care, după reuşita din minutul 58, a înscris şi în propria poartă. Steliştii s-au apropiat la

Roş-albaştrii au marcat de trei ori la Cluj, dar au câştigat cu emoţii din cauza lui Goian care, după reuşita din minutul 58, a înscris şi în propria poartă. Steliştii s-au apropiat la trei puncte de CFR şi visează cu ochii deschişi la poziţia secundă

Foarte bine aşezată în teren, cu un joc tactic excelent, Steaua nu s-a năpustit în atac lăsându-i pe clujeni să-şi facă jocul obişnuit. Poate şi de aceea primul şut pe spaţiul porţii al campionilor s-a petrecut în minutul 19, lovitura liberă executată de căpitanul Mirel Rădoi fiind prinsă fără emoţii de către Stăncioiu. Cu doar câteva minute înainte, Semedo putea deschide scorul, şutul acestuia trecând foarte aproape de poarta lui Cernea. Odată cu accidentarea lui Thereau petrecută în minutul 23, în urma unui contact al francezului cu Panin, se părea că ghinioanele se ţin lanţ de roş-albaştri. Nu a fost deloc aşa, pentru că nou-intratul Iacob a deschis scorul după o fază comună creată de Nicoliţă şi Lovin.

De altfel, ultimul s-a remarcat doar la acea fază. Evoluţia per ansamblu a lui Florin enervându-l la culme şi pe finanţatorul Gigi Becali, acesta exclamând către colaboratorii săi: "Ăsta nu mai joacă nimic". Departe de a fi spectaculos, meciul nu de a mai adus nimic nou până la pauză. Fără Anca, lăsat pe banca de rezerve, CFR-ul a început mai ambiţios mitanul secund, dar elanul ardelenilor a fost stopat de Goian, care, printr-o lovitură de cap, a ridicat scorul la 2-0.

De bucurie, Gigi Becali s-a urcat pe un autoturism!

Avantajul celor două go-luri se părea că va încheia socotelile întâlnirii, mai ales că elevii lui Bergodi nu dădeau senzaţia că ar fi capabili să revină în joc. Norocul gazdelor s-a numit Goian stelistul finalizând ca un atacant de clasă, în proprie poartă, o centrare venită de pe partea dreaptă a portughezului Semedo. Gazdele s-au aruncat în atac, dar apărarea stelistă, în frunte cu un Goian, care a reuşit să-şi răscumpere gafa, a jucat fără greşeală.

Mulţumit de rezultat, patronul Stelei, Gigi Becali, s-a urcat după meci pe un autoturism Audi, parcat în faţa tribunei oficiale, salutând mulţimea care, împărţită în două tabere, îl aclama sau îl înjura pe latifundiarul din Pipera.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite