Sezonul lui Emil Jula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul a reuşit să înscrie în acest sezon contra tuturor granzilor din Liga 1: Dinamo, Steaua şi Rapid. Acum şase ani, fotbalistul era jandarm şi asigura ordinea la

Atacantul a reuşit să înscrie în acest sezon contra tuturor granzilor din Liga 1: Dinamo, Steaua şi Rapid. Acum şase ani, fotbalistul era jandarm şi asigura ordinea la meciurile din liga a treia

Despre Emil Jula nu se ştia nimic până în octombrie anul trecut când a răpus Steaua cu un gol în finalul partidei. În ultimele trei etape a marcat de şapte ori (de trei ori cu FC Argeş şi de câte două ori cu Rapid şi Dinamo). Sâmbătă după-amiază a reuşit o dublă în faţa viitoarei campioane, Dinamo. La ora actuală, pare să fi eclipsat nume grele din campionatul intern precum Dănciulescu, Niculescu, Ganea, Mazilu, Njock.

După nouă ani petrecuţi în diviziile B şi C, clujeanul a ajuns la 14 goluri marcate în Liga I şi pe lista selecţionerului Victor Piţurcă. Puţini ştiu însă că eroul de acum al Oţelului a fost la un pas de a renunţa la fotbal, după ce a fost obligat să facă un an şi jumătate de armată. Clujeanul de 27 de ani spune că trăieşte cel mai bun an din viaţa sa şi speră chiar la un loc în naţionala lui Piţurcă. "Revenirea după nouă ani în Liga I şi golul care a învins Steaua în tur sunt cele mai mari realizări din carieră. Mi-a priit şi convocarea domnului Piţurcă la trialul de la Mogoşoaia. Sper să am evoluţii din ce în ce mai bune şi, de ce nu, să ajung din nou la echipa naţională. În ultimul timp, mi-a mers totul excelent", a precizat Jula, atacantul care nu are nicio legătură de rudenie cu fundaşul lui CFR Cluj, Vasile Jula.

Resuscitat de Ovidiu Sabău

"El m-a ajutat totuşi mult pentru că m-a luat sub aripa lui când am ajuns la U Cluj la doar 16 ani", îşi aminteşte Emil. Atacantul poate nu ar mai fi fost niciodată atât de cunoscut dacă nu avea tăria de caracter de a-şi reîncepe cariera de la zero în urmă cu cinci ani. "Eram legitimat la Universitatea Cluj, dar fusesem împrumutat la Unirea Dej. Trebuia să fac armata, dar primisem promisiuni că se va aranja, ca la orice sportiv, şi să pot să-mi continui activitatea. Am avut încredere în unele persoane care m-au lăsat baltă. Am făcut un an şi jumătate de armată la Jandarmerie, în localitatea Tăjnad din judeţul Satu Mare. Ca jandarm, am fost chiar trimis să asigur ordinea la un meci din a treia ligă. După ce mi-am încheiat stagiul în 2002, renunţasem la gândul de a mai juca fotbal", se destăinuie atacantul. După ce a acceptat să joace în liga a treia la Cuprirom Abrud, Jula a fost salvat de Ioan Ovidiu Sabău. "Era antrenor la U Cluj, m-a chemat la un trial şi aşa m-am reîntors la Universitatea", povesteşte fotbalistul.

A refuzat să plece în China

Achiziţionat gratis de către Oţelul, în vara anului trecut, Jula s-a dovedit o afacere excelentă. El a primit o ofertă de la o echipă de primă ligă din China, dar a refuzat-o: "Era vorba de bani mai mulţi, dar pentru mine contează să am meciuri mai multe în Liga I. Evident că îmi doresc să plec la o echipă mai mare". Chiar dacă a devenit un personaj cunoscut în Galaţi, unde este adesea oprit pe stradă pentru a da autografe, Jula rămâne modest. "Mie nu-mi place să mă laud sau să-mi fac publicitate. Nu am viaţă de noapte, sunt un familist convins, sunt căsătorit, am o fetiţă, Maria, în vârstă de un an şi jumătate şi mă simt un fotbalist împlinit în acest sezon", a precizat atacantul.

Am făcut un an şi jumătate de armată la Jandarmerie, în localitatea Tăjnad din judeţul Satu Mare. Ca jandarm, am fost chiar trimis să asigur ordinea la un meci din a treia ligă.
Emil Jula

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite