Seara lui Joe Cole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chelsea a învins pe Liverpool în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, scor 1-0, şi a devenit favorită pentru calificarea în ultimul act al competiţiei Un gol marcat de Joe

Chelsea a învins pe Liverpool în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, scor 1-0, şi a devenit favorită pentru calificarea în ultimul act al competiţiei

Un gol marcat de Joe Cole în minutul 29 al meciului de miercuri i-a adus lui Chelsea avantajul în duelul cu Liverpool. Englezul a reuşit singurul gol al meciului după o cursă impresionantă a ivorianului Drogba, desemnat de UEFA cel mai bun om al meciului de pe Stamford Bridge.

La final, managerul lui Chelsea, Jose Mourinho, a provocat un nou scandal, acuzându-l pe arbitrul Markus Merk de neacordarea unui penalty echipei sale. După prima manşă a semifinalelor, Manchester şi Chelsea sunt favorite la calificarea în finală. În cazul în care una dintre aceste echipe va lua trofeul, Dinamo se va califica direct în grupe în sezonul viitor. Pentru a treia oară în semifinalele Ligii Campionilor în ultimele patru sezoane, Chelsea are în acest an şansa de a ajunge, în premieră, în finala competiţiei. Echipa patronată de miliardarul rus Roman Abramovici e la 90 de minute de această performanţă, după rezultatul scos în prima manşă a semifinalelor, 1-0 cu Liverpool. Londonezii s-ar fi putut impune şi mai clar, însă Drogba, Lampard şi Şevcenko nu au reuşit să profite de ocaziile pe care şi le-au creat. Pentru Liverpool, Gerrard a avut cea mai mare şansă, Petr Cech apărând cu dificultate şutul său din minutul 54. Cele două echipe se vor întâlni pe 1 mai, returul urmând a fi jucat pe arena Anfield Road din Liverpool.

Scandal marca Mourinho

Imediat după meci, antrenorul londonezilor, Jose Mourinho, s-a plâns de arbitrajul germanului Markus Merk. "În minutul 50, Arbeloa a făcut un henţ clar în careu. Era penalty şi am fi putut avea 2-0. Nu e corect şi sper să nu ajungem să plângem din cauza acestei greşeli de arbitraj", a declarat portughezul, care şi-a schimbat discursul după vizionarea reluărilor fazei, în care se putea vedea că incidentul nu a avut loc în careu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite