S-au chinuit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a învins la limită formaţia din Copou, însă, în minutul 80, arbitrii au refuzat oaspeţilor un penalty clar. E prima victorie pentru antrenorul Mulţescu În pericol să rateze

Dinamo a învins la limită formaţia din Copou, însă, în minutul 80, arbitrii au refuzat oaspeţilor un penalty clar. E prima victorie pentru antrenorul Mulţescu

În pericol să rateze prezenţa în cupele europene, "câinii roşii" au început în forţă partida de pe teren propriu contra moldovenilor lui Ionuţ Popa. Aşa se face că, după 25 de minute, gazdele aveau un avantaj de două goluri pe tabelă.

Dănciulescu a deschis scorul după o pasă venită de la Vranjkovic, iar apoi Miranda a majorat diferenţa. În minutul 44, roş-albii au rămas cu un om în minus în minutul 44, Stoican fiind eliminat după o intrare criminală la Paruolo.

Imediat, oaspeţii au redus din handicap prin Cristea şi se anunţa o repriză secundă încinsă. Aşa a şi fost, dar numai în partea de final. Astfel, în minutul 80, centralul Tiberiu Lajos şi asistenta Irina Mârţ au trecut cu vederea un fault grosolan al lui Moţi asupra lui Bâlbă chiar în careul dinamovist şi i-a dărut lui Mulţescu prima victorie de când a revenit pe banca "câinilor roşii". Tehnicianul dinamoviştilor obţinuse în primele sale două partide tot atâtea egaluri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite