FOTO S-a ales praful de „Aleea Succeselor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În octombrie 2008, sportivii care au adus medalii României la Jocurile Olimpice de la Beijing „şi-au pus amprenta“ pe o alee din Parcul Herăstrău. Astăzi, casetele lor sunt invadate de buruieni.

S-a dorit a fi o replică la celebrul Bulevard Hollywood din Los Angeles, cunoscut pentru faptul că acolo, pe trotuarele largi, marii actori ai lumii au câte o stea. Inaugurată în octombrie 2008, la puţin timp după Jocurile Olimpice de la Beijing, „Aleea Succeselor" părea a fi un semn de recunoştinţă adus campionilor noştri.

Prezent atunci la eveniment, scrimerul Mihai Covaliu saluta iniţiativa Ursus, sprijinită de Primăria Capitalei. „Măcar atât să se facă şi pentru sportivi. Se poate însă şi mai bine", declara campionul olimpic de la Sydney şi cel care câştigase „bronzul" la ediţia din China a Jocurilor Olimpice.

Capacul unei casete a fost furat

Aflată în Parcul Herăstrău, în stânga intrării dinspre Piaţa Charles de Gaulle, aleea păstrează astăzi, după aproape patru ani de la inaugurare, puţine semne a trecerii campionilor pe acolo... Casetele care protejau amprentele pe care sportivii le-au lăsat în ciment sunt serios deteriorate. Sub plexiglasul care ar fi trebuit să le protejeze a intrat apa şi au crescut buruieni. Plăcile cu numele sportivilor nu se mai văd.

Nu numai ploile, zăpezile şi vântul au distrus cele opt casete, ci şi trecerea pe acolo a oamenilor... Una dintre ele a rămas fără capac, iar cadrul metalic a fost smuls şi, probabil, vândut la fier vechi. Nici vorbă, aşadar, de respect faţă de performeri din partea românilor.

Ţopescu a propus „Aleea Campionilor"

O explicaţie pentru această situaţie ar fi că locul ales pentru „Aleea Succeselor" n-a fost tocmai inspirat. Ea nu este una dintre căile principale de acces în Parcul Herăstrău. Din contră, pe acea alee se trece mult mai rar, în dreapta aflându-se o alta mult mai atractivă, cu aranjamente florale.

Actorii au zona lor în centrul capitalei

Prin comparaţie, „Aleea Celebrităţilor", rezervată marilor actori români, se află în centrul Bucureştiului, în vecinătatea Magazinului Cocor. Ceea ce face ca stelele să fie mult mai vizibile. Şi să se bucure de o protecţie mult mai mare decât casetele din Herăstrău.

De altfel, cu mai bine de un an în urmă, senatorul şi omul de sport Cristian Ţopescu propunea Primăriei Capitalei ca la intrarea în „Arena Naţională" să se inaugureze Aleea Campionilor. „Îi voi invita pe marii noştri campioni olimpici, mondiali şi europeni să-şi imprime palmele în ciment", declară Ţopescu.

La Twickenham există stele în pavaj

Britanicii sunt, probabil, cei care ştiu cel mai bine să-şi respecte sportivii. La Stadionul Wembley, de pildă, în apropiere de muzeu se află două plăci de marmură pe care sunt trecute numele campionilor olimpici din 1908 şi 1948. De asemenea, în jurul arenei Twickenham, în asfalt, au fost montate stele cu numele celor mai cunoscuţi internaţionali de rugby ai Angliei.

Inaugurarea din 2008

Sportivii care şi-au pus amprenta pe „Aleea Succeselor"

- Alina Dumitru (judo)

- Ana Maria Brânză (scrimă)

- Sandra Izbaşa, Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi, Andreea Grigore, Steliana Nistor şi Anamaria Tămârjan (gimnastică)

- Mihai Covaliu (scrimă)

Campionii care urmau să aibă o casetă în Herăstrău

- Constantina Diţă (atletism)

- Georgeta Andrunache, Viorica Susanu (canotaj)

Cum arăta "Aleea Succeselor" în 2008...

image
image
image
image
image

... şi în 2012

image
image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite