Roxana, din nou pe patine după accidentarea de la Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obligată să abandoneze în timpul programului scurt, din cauza unei accidentări la spate, la Campionatele Europene de la Lyon (Franţa), patinatoarea Roxana Luca se pregăteşte în aceste zile la

Obligată să abandoneze în timpul programului scurt, din cauza unei accidentări la spate, la Campionatele Europene de la Lyon (Franţa), patinatoarea Roxana Luca se pregăteşte în aceste zile la Patinoarul "Mihai Flamaropol" din Bucureşti, în vederea Jocurilor Olimpice de la Torino.
A fost vorba despre o contracţie musculară datorată, probabil, antrenamentelor intense din ultimul timp. Când m-am întors în ţară, am făcut un examen la Centrul de Medicină Sportivă şi, din fericire, nu s-a descoperit nimic la coloana vertebrală. Mi s-a recomandat o întrerupere a pregătirii de opt zile, dar acum mă antrenez la capacitate maximă. Poate că această pauză mi-a făcut bine, pentru că m-am mai relaxat. Acum sunt la 70 la sută din potenţial, dar cum proba mea este programată spre sfârşitul Jocurilor Olimpice, am destul timp să ajung la vârful de formă", ne-a declarat patinatoarea. Roxana va pleca duminică în Italia, împreună cu antrenorul Marius Negrea, cu care se pregăteşte de şapte ani. Pentru ea, aceasta este a doua olimpiadă din carieră, la Salt Lake City, în 2002, ea situându-se pe locul 23, poziţie pe care doreşte să şi-o îmbunătăţească la Torino. "Programul scurt este acelaşi de anul trecut, cu schimbările de rigoare impuse de noul cod de punctaj: paşi mai bogaţi, piruete mai complexe. Programul lung este modificat integral. Am şase sărituri triple, iar muzica este din opereta
My Fair Lady
", spune Roxana, care lucrează la partea coregrafică împreună cu elveţianca Sandra Schar, soţia lui Gheorghe Chiper, şi cu italianul Pasquale Camerlengo, fost medaliat la Campionatele Europene. Multipla campioană naţională recunoaşte că în ţară nu există condiţii optime de pregătire, de aceea, de vreo cinci ani, se antrenează perioade lungi în Germania: "Patinoarele nu sunt încălzite, iar un duş fierbinte după antrenament nu poţi face, pentru că lipseşte apa caldă. În plus, aici nu există coregrafi specializaţi în patinajul artistic. Lipsa concurenţei pe plan intern mă afectează şi ea, pentru că, la un moment dat, începe să scadă motivaţia". La 23 de ani, Roxana Luca, este decisă să continue patinajul de performanţă, dorindu-şi să ajungă şi la JO din anul 2010.

Face patinaj de la cinci ani
Când era mică, Roxana a practicat gimnastica, dar, la cinci ani, bunica a dus-o pentru prima oară la patinoar. I-a plăcut, şi aici a rămas. "Vedeam concursuri de patinaj la bulgari şi eram impresionată de costumele elegante, de mişcările pe gheaţă. Când am intrat pentru prima oară într-un patinoar, am început să plâng şi i-am spus bunicii că eu de acolo nu mai plec", îşi aminteşte Roxana. Astăzi, ea este studentă la ANEFS şi, în vară, îşi va da examenul de licenţă. După ce va renunţa la sport, este decisă să rămână în această lume, dar ca antrenoare.

Carte de vizită

Roxana Luca
Data naşterii: 23.12.1982
Localitatea: Bucureşti
Club: Triumf Bucureşti /
Forex Braşov
Antrenor: Marius Negrea
Palmares
JO: locul 23 / 2002
CM: locul 28 / 2005
CE: locul 15 / 2005
De şapte ori campioană a României

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite