Romanii, mult prea relaxati inaintea partidei cu Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul antrenament condus de catre Victor Piturca la Saftica a scos la iveala o atmosfera destinsa, in care Adrian Mutu a redevenit omul pus pe sotii. "Sunt fericit ca sunt la echipa nationala,

Primul antrenament condus de catre Victor Piturca la Saftica a scos la iveala o atmosfera destinsa, in care Adrian Mutu a redevenit omul pus pe sotii. "Sunt fericit ca sunt la echipa nationala, mi-a fost dor de tot ceea ce inseamna ea. E normal sa nu fiu la forma maxima. Sper sa ajung cu bine la ora meciului si, daca domnul Piturca va apela la serviciile mele, voi da tot ce este mai bun din mine", a comentat "Briliantul". Cel mai emotionat jucator din lotul lui Piturca a fost portarul Martin Tudor, pentru care convocarea la echipa nationala a fost o adevarata surpriza. "Meciul cu Olanda este cel mai important in fata caruia ma aflu, pentru ca este unul decisiv", a spus Tudor, care crede ca revenirea lui Adrian Mutu la echipa nationala este benefica, el fiind "un jucator de valoare, care poate face diferenta". La sedinta de pregatire de luni seara, capitanul Cristi Chivu parea mult mai interesat de soarta lui Hagi decat de partida cu Olanda. "Presa din strainatate scrie despre Hagi mai mult decat de bine, in ultima vreme. Steaua este o echipa despre care s-a reinceput sa se vorbeasca, iar revenirea lui Hagi cred ca ar face numai bine fotbalului romanesc si in special clubului Steaua. Ar fi un lucru bun ca cel mai mare fotbalist din Romania sa antreneze in tara", a comentat Chivu. Dupa ce, la reunirea lotului, Chivu declarase ca nu e nici o tragedie ca Romania mai rateaza inca o calificare la un turneu final, o data cu intrarea in cantonament, capitanul a devenit mai optimist. "Mergem la Rotterdam sa castigam. Suntem optimisti si speram sa luam sase puncte din sase. Conteaza mult si intoarcerea lui Mutu la echipa nationala. Este un jucator de baza pe care l-am asteptat. Ne bucuram mult ca este printre noi si speram sa fie decisiv, asa cum a fost si la inceputul campaniei de calificare", a spus Chivu. Capitanul echipei nationale de fotbal a Romaniei s-a pregatit separat in cadrul antrenamentului pe care "tricolorii" l-au efectuat ieri dimineata, la baza de la Saftica. Componentii echipei Romaniei au facut, timp de 65 de minute, un antrenament exclusiv tactic, in cadrul caruia jucatorii, impartiti in doua echipe, au exersat diferite scheme si situatii de joc.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite