Romania-Turcia 2-0: Dică a revenit cu gol
0Accidentat în iarnă, fotbalistul din Ghencea n-a mai făcut parte din familia tricolorilor. Aseară a deschis scorul Amicalul de aseară, România - Turcia, scor 2-0, n-a fost unul extrem de
Accidentat în iarnă, fotbalistul din Ghencea n-a mai făcut parte din familia tricolorilor. Aseară a deschis scorul
Amicalul de aseară, România - Turcia, scor 2-0, n-a fost unul extrem de spectaculos. Ba, pe alocuri, chiar amorţit am putea spune. Fotbaliştii nici nu au avut parte de vreo atmosferă incendiară din tribune, acolo unde fanii, care nu au venit în număr mare, nu s-au manifestat ca la alte partide cu miză. Turcii, cu Sukur lăsat pe banca tehnică, au început în forţă partida şi au avut chiar o bară la şutul lui Arda Turan, în minutul doi. Surprinşi un pic de această replică, tricolorilor le-au trebuit ceva minute pentru a echilibra forţa din teren. Abia în minutul 30, ai noştri au încercat poarta reprezentativei semilunei la un contraatac cu Marica în prim plan.
Destul pentru o primă repriză a unui meci care trebuia câştigat, aşa cum au spus tricolorii înainte de meci. A, poate mai merită semnalată şi "floricica" lui Mutu (32) care a încercat un lob peste Serdar. Dorinel a dinamizat jocul naţionalei La pauză, Piţi a făcut două schimbări care au dat o cu totul altă faţă echipei. Inimosul Bănel, dar mai ales Dorinel au ajutat România să arate ca o echipă de fotbal.
Veteranul tricolorilor a fost în mare vervă şi a arătat ca un puşti care nu trebuie să rateze ocazia de a-i demonstra selecţionerului că merită să joace. Parcă Marica, Dică şi Mutu s-au simţit mai altfel cu Munti în teren. Au apărut fazele spectacol, două dintre acestea fiind finalizate de ultimii doi. Reuşita "Briliantului" l-a avut la bază pe Dorinel, care a izbutit o pasă de vreo 30 de metri exact spre Adi, acesta finalizând după ce a umilit apărarea turcă.
Şi dacă cineva mai avea vreo îndoială trebuia să o spulbere după acest amical. Dorinel mai trebuie păstrat măcar până la finalul acestei campanii.
"Am încredere în Dorinel"
Adrian Mutu, care a lăudat jocul veteranului Munteanu (39 de ani), a închis tabela şi a ajunsla cota 25, ceea ce-l face pe atacant cel mai bun marcator dintre fotbaliştii aflaţi în activitate.
Mai mult, atacantul formaţiei italiene Fiorentina a evoluat în 55 de jocuri pentru naţionala României, ceea ce înseamnă că, aproape, a marcat un gol la fiecare două partide.
"Am jucat destul de bine şi până la urmă ce contează este victoria. Am avut 20 de minute mai slabe la început dar e bine că ne-am revenit iar în repriza a doua am jucat cum trebui s-o facem de fapt. Mă bucură revenirea lui Dorinel şi dacă nu poate să mai ţină un meci 90 de minute, dar experienţa şi valoarea lui ne pot ajuta oricând. Cred că poate juca la turneul final Euro 2008, chiar dacă o va face mai puţin", a afirmat "Briliantul".
Şi antrenorul Victor Piţurcă s-a arătat încântat de rezultatul meciului cu Turcia, dar a fost supărat din cauza numărului mic de spectatori.
"Sper ca prin rezultatele pe care le vom obţine să putem aduce mai mulţi spectatori şi la partidele din Bucureşti. A fost un test pe care l-am trecut cu bine, jucat împotriva unei formaţii bune. Dacă Dorinel va continua să joace la Vaslui, va fi şi în lotul ce va face deplasare în Belarus. Nu este încă pregătit din punct de vedere fizic", a menţionat selecţionerul, care a mai adăugat că nu s-a gândit niciun moment să-l folosească pe Mirel Rădoi fundaş central.
"Îl foloseam doar ca fundaş dreapta în cazul în care Petre Marin avea probleme", a mai spus Piţi. Pe aceeaşi lungime de undă s-a aflat şi Bogdan Lobonţ.
"A fost un joc foarte bun chiar dacă unii dintre colegii noştri nu au multe meciuri în picioare. Rezultatul ne dă încredere pentru viitor. Mergem în Belarus să câştigăm", a precizat portarul echipei naţionale.
Puţină lume la meci Ultimul amical oficial al României, cu Turcia, înainte de partida cu Belarus, de la Minsk, de pe 8 septembrie, nu i-a incitat pe fanii tricolorilor. Deşi s-a disputat pe cea mai mare arenă din ţară, în tribunele stadionului Naţional nu s-au adunat mai mult de 10.000 de spectatori, în condiţiile în care, cu câteva minute înainte de startul jocului, la casele de bilete erau cozi interminabile.
Pe multe forumuri, cu câteva zile înainte de meci, dar şi ieri, înainte de startul întâlnirii, erau mai multe voci care au dezaprobat două lucruri: preţul biletelor, considerat prea piperat, dar şi organizarea meciului pe un stadion în care măcar peluzele, în opinia lor, sunt destul de departe de gazon. În schimb, susţinătorii turcilor nu s-au sinchisit si au venit în număr mare, aproximativ 2.000.
Turcii l-au înjurat pe Gigi Becali!
Una din brigăzile de fani turci, suporteri ai echipei Galatasaray Istanbul, şi-a demonstrat solidaritatea faţă de Gică Hagi în conflictul acestuia cu patronul Gigi Becali.
Turcii au scandat celebrul "I love you Hagi", neuitând să-l înjure în româneşte pe finanţatorul Stelei. În altă ordine de idei, in minutul 25 al întâlnirii, în sectorul rezervat turcilor, a izbucnit o bătaie în toată regula. Suporterii echipelor Galatasaray şi Fenerbahce s-au ciocnit violent astfel că jandarmii au fost nevoiţi să intervină în forţă iar cele două tabere s-au liniştit instantaneu. În urma altercaţiei, doi suporteri turci au fost arestaţi.