Romania - Austria, intalnire intre romani
0Din nationala Austriei fac parte romancele Simona Spiridon, Gabriela Rotis si Sorina Teodorovici Lefter, in timp ce antrenor este timisoreanul Herbert Muller
Dupa ce au invins Danemarca si Franta, handbalistele din echipa Romaniei isi doresc sa invinga, cu orice pret, reprezentativa Austriei, astazi, de la ora 18.45. Motivul? La adversare sunt titulare doua handbaliste de origine romana, Simona Spiridon si Gabriela Rotis, care au spus ca vor castiga disputa cu Romania fara probleme. "Ambitia mea este sa batem Austria, pentru ca romancele care joaca acolo, Simona Spiridon sI Gabriela Rotis, plus austriaca Tania Logvin, mi-au promis ca ma vor bate. Eu nu cred asta si vreau ca toate fetele sa se concentreze si sa le aratam ca romancele din echipa nationala a Romaniei au mai multa valoare decat cele din echipa Austriei", a spus Luminita Hutupan. Pivotul Simona Spiridon a explicat ieri motivele care au impins-o sa evolueze pentru Austria. "As fi vrut sa joc pentru Romania, dar, din pacate, nu s-a putut. E dureros ca am ajuns sa fac acest pas, desi in plan personal nu pot sa ma plang de nimic. Am asteptat la fiecare meci sa ma cheme si pe mine cineva la lot. N-a facut-o nimeni, asa ca in toamna, cand austriecii au insistat, am acceptat propunerea lor. Cetatenia am primit-o pe 23 noiembrie, deci cred ca era destul timp sa fiu convocata, daca s-ar fi dorit. Din pacate, oficialii de la echipa Romaniei pun accentul prea mult pe orgolii si se folosesc de multe ori de intermediari ca si cum ar fi o rusine sa sune ei insisi", a marturisit handbalista. Spiridon s-a transferat la Hypo Viena acum trei ani, iar vara trecuta si Gabriela Rotis a plecat de la Rulmentul Brasov pentru a ajunge tot la echipa austriaca. De asemenea, portarul Paula Radulescu, componenta a nationalei Romaniei la CE din Ungaria, a fost transferata in acest an tot la Hypo Viena. Din nationala Austriei mai face parte si Sorina Teodorovici Lefter, care a parasit Romania de mai multi ani, iar antrenor este timisoreanul Herbert Muller. "Nationala Austriei a avut nevoie de noi, de mine si de Gabriela Rotis, ca de aer, astfel ca ne-au oferit conditii excelente. In primavara, am vrut sa parasesc echipa Hypo Viena si chiar ii spuneam sotului meu ca, desi am fost suparata o vreme ca nu m-a chemat nimeni la nationala, daca ar fi facut-o atunci, as fi renuntat la gandul naturalizarii si as fi venit sa joc pentru Romania. Acesta este adevarul", a mai spus Simona Spiridon. Despre meciul pe care Austria il va disputa impotriva Romaniei, Spiridon este de parere ca nu va fi un meci usor pentru nici una dintre combatante. "Ma refer si la valoarea celor doua echipe, dar si la faptul ca, emotional, nu e usor sa joci impotriva nationalei tarii tale de origine. Trebuie sa fim profesioniste si sa gandim cu sufletul. Oricum, va fi presiune, si nu doar pentru noi", a mai spus Spiridon. In alta ordine de idei, Luminita Hutupan a tinut sa-si certe colegele pentru ca nu respecta indicatiile pe care le primesc de pe banca tehnica. "In atac nu respecta indicatiile bancii tehnice. Fiecare vrea sa marcheze, se arunca la poarta si uita ca trebuie sa formam o echipa, sa pasam tot timpul pentru a destabiliza apararea adversa", a spus Hutupan, care s-a aratat dezamagita si de prestatia apararii din partida cu Franta. "La antrenamente, tehnicienii ne-au spus clar ca trebuie sa avem grija de pivotii adversi ca de ochii din cap, pentru ca Franta are joc bun cu pivotii. In prima repriza s-a intamplat exact invers. De aceea s-au luat goluri si am fost conduse. Dupa pauza, cand s-a discutat din nou despre asta, a fost totul in regula si apararea a functionat mai bine", a adaugat portarul echipei nationale. Intr-un clasament al celor mai prolifice zece marcatoare, dupa patru partide disputate, Elena Avadanii este singura romanca prezenta si ocupa locul patru, cu un total de 25 de goluri marcate. Pe primele trei locuri se afla Tania Logvin, cu 40 de goluri, Bojana Radulovics, cu 36, si Leila Lejeune, cu 27 de goluri.