Româncele au pierdut duelul decisiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetele noastre au fost la un pas de a prinde barajul pentru o revenire între primele 16 echipe ale lumii. Din păcate, Serbia a fost nuca prea tare care ne-a împiedicat să ne îndeplinim

Fetele noastre au fost la un pas de a prinde barajul pentru o revenire între primele 16 echipe ale lumii.

Din păcate, Serbia a fost nuca prea tare care ne-a împiedicat să ne îndeplinim visul.

Româncele au pierdut cu 2-1 întâlnirea cu sârboaicele, din semifinalele zonei 1 euro-africane a competiţiei, care s-a disputat la Plovdiv (Bulgaria).

Speranţe deşarte după primul meci

Mădălina Gojnea (foto) ne-a dat speranţe după primul meci, când a reuşit să o învingă în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 6-4, pe numărul doi din echipa Serbiei, Ana Timotici.

Din păcate, în al doilea meci, Raluca Olaru a pierdut în faţa numărului 7 WTA, Jelena Jankovic. Adversara româncei a făcut un meci aproape fără greşeală şi a încheiat partida după doar două seturi, scor 6-3, 6-4. Ultimele speranţe ale noastre s-au irosit odată cu ultimul meci, cel de dublu, acolo unde perechea Jankovic/Timotic a trecut fără drept de apel, cu scorul de 6-1, 6-4, de cuplul român format din Mădălina Gojnea/Monica Niculescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite