AS Roma vrea să-l păstreze pe Chivu
0Deşi este dorit de numeroase cluburi de calibru din Europa, internaţionalul român Cristi Chivu ar putea rămâne la AS Roma. Conducătorii clubului, directorul sportiv Daniele Prade şi directorul
Deşi este dorit de numeroase cluburi de calibru din Europa, internaţionalul român Cristi Chivu ar putea rămâne la AS Roma. Conducătorii clubului, directorul sportiv Daniele Prade şi directorul tehnic Bruno Conti, s-au întâlnit, joi, cu impresarii lui Cristian Chivu, Ioan Becali şi Andrea Pretti, pentru a discuta posibilitatea prelungirii contractului internaţionalului român, a anunţat cotidianul "Il Tempo". La întâlnire nu s-a discutat despre cifre, dar a fost un pas decisiv pentru viitorul tratativelor. Impresarii internaţionalului român au precizat că nu vor folosi regulamentul FIFA, care permite unui jucător să-şi părăsească echipa după trei ani de contract, în schimbul unei indemnizaţii. "Il Tempo" notează că, în cazul în care impresarii fotbalistului ar fi dorit să folosească această regulă, Chivu ar fi putut pleca la orice echipă din afara Italiei pentru mai puţin de zece milioane de euro, sumă mult mai mică faţă de valoarea reală a românului. Cele două părţi au decis să se reîntâlnească peste zece zile, atunci când Roma va şti dacă va participa în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor şi care va fi bugetul pentru următorul sezon. "Chivu se simte bine la această echipă şi sunt premise să-şi prelungească acordul", a declarat Pretti. Cotidianul "Il Tempo" a anunţat, joi, că fundaşul Cristian Chivu ar putea primi o mărire salarială de două milioane de euro anual dacă va accepta prelungirea contractului cu încă trei ani, până în vara lui 2011.