Rednic: "Acum îi cunosc mai bine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul lui Dinamo a fost impresionat de forţa italienilor şi spune că mâine seară meciul va fi infernal Mircea Rednic, împreună cu administratorul delegat al clubului, Cornel

Tehnicianul lui Dinamo a fost impresionat de forţa italienilor şi spune că mâine seară meciul va fi infernal

Mircea Rednic, împreună cu administratorul delegat al clubului, Cornel Dinu, a fost prezent pe "Olimpico" la meciul de debut din actualul sezon al campionatului italian, dintre Lazio şi Torino, scor 2-2. Dinamo va juca mâine seară cu casa închisă, toate biletele (50.000) fiind epuizate încă de aseară.

Rednic a revenit ieri la Bucureşti şi a acceptat să dezvăluie câteva dintre lucrurile sesizate la Roma: "Lazio este o echipă extrem de puternică. Foarte bună. Au avut şi un gol anulat al lui Pandev, deci ar fi putut câştiga.

Au fost dezavantajaţi şi de faptul că au jucat pe o căldură sufocantă. Sunt doi jucători accidentaţi acum, Stendardo şi Crivari, dar primul are şanse să joace contra noastră", a spus Rednic.

"Acum i-am cunosut foarte bine. În Italia se vorbeşte foarte mult de calificare, că vor veni la Bucureşti să marcheze. Ce m-a impresionat cel mai mult? Faza de atac. Trioul Pandev - Del Neri-Rocchi este letal. Plus, că mă aştept ca la Bucureşti să apară surprize şi în linia mediană".

Referitor la ploaia care a fost ieri şi care l-a forţat să mute antrenamentul de aseară de pe "Naţional" pe baza de la Săftica, pentru a proteja gazonul, Rednic a spus: "Vremea vine, vremea trece. Asta este. Noi trebuie să ne calificăm în orice condiţii". Zvonurile potrivit cărora Rednic ar urma să plece după acest meci cu italienii l-au iritat pe antrenor: "Terminaţi cu aceste zvonuri.

S-au vândut toate biletele

Acum avem meciul cu Lazio".La finalul partidei Lazio - Torino, antrenorul romanilor, Delio Rossi, a spus: "Marţi va fi altfel. Am făcut un egal, dar cred că pot să remarc o serie de aspecte pozitive. Am fost net superiori celor de la Torino. Aşteptaţi-vă la o altă atitudine a noastră contra lui Dinamo".

Altfel, interesul în jurul partidei este unul imens, până aseară toate tichetele scoase la vânzare fiind epuizate.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite