Rednic: "Putem bate!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul roş-albilor este încrezător în posibilităţile elevilor săi de a face un meci mare contra grupării lusitane. "Puriul" le-a transmis jucătorilor că pot pleca de pe "Da Luz" cu

Tehnicianul roş-albilor este încrezător în posibilităţile elevilor săi de a face un meci mare contra grupării lusitane. "Puriul" le-a transmis jucătorilor că pot pleca de pe "Da Luz" cu puncte

Liderul la zi din Liga I, Dinamo, are programat în această seară cel mai important test din "era Mircea Rednic" contra portughezilor de la Benfica Lisabona. Cu tot lotul valid la dispoziţie, "Puriul" priveşte cu optimism "turul" cu lusitanii, programat în această seară pe "Da Luz", de la ora 22:00 (TVR1).

Ajunşi încă de luni la prânz în Lisabona, dinamoviştii au avut parte spre seară de un antrenament destul de consistent, desfăşurat pe arena "Estadio Nacional". Rednic părea deja conectat la "febra" partidei şi a încercat să le insufle această stare şi elevilor săi: "Trebuie să ţineţi minte un lucru. Nu avem nimic de pierdut. Dacă vom fi concentraţi la maximum şi foarte atenţi, putem pleca de aici cu un rezultat bun. Am venit să facem un meci mare şi putem câştiga".

Cel puţin pe durata şedinţei de pregătire, discursul "Puriului" a avut efect, pentru că roş-albii nu s-au menajat deloc. Rămas fără bagajul în care avea echipamentul de joc, rătăcit undeva la plecarea charterului echipei din Bucureşti, Pulhac a împrumutat o pereche de ghete ale lui Denis Şerban. Se pare însă că azi fundaşul îşi va recăpăta bagajul şi deci va putea evolua diseară în propriul echipament.

Adrian Cristea: "Suntem în vână!"

Autorul unicului gol din amicalul cu Leiria, scor 1-0, din cantonamentul portughez, Adrian Cristea, îi respectă pe cei de la Benfica, dar spune că aceştia au şi puncte nevralgice.

"Ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că Benfica formează o echipă foarte bună. Dacă îi luăm individual, ar trebui probabil să nu ne mai prezentăm. Dar să ştiţi că au şi puncte slabe pe care le vom exploata. Şi noi suntem în vână", ne-a spus ieri mijlocaşul, înainte de odihna de după-amiază. "În apărare au probleme, fundaşii centrali sunt cam greoi. Nu contează cine va marca de la noi, important este să o facem".

Cotidianul "Record": "Românii tremură"

Partida de diseară este aşteptată cu sufletul la gură şi de către portughezi.

Cotidianul lusitan "Record" a dedicat întâlnirii prima pagină, titrând: "Românii sunt cei care tremură". Publicaţia scrie că "Dinamo doreşte să producă un cutremur pe Da Luz, dar istoria este de partea Benficăi" şi aminteşte precedentele confruntări, din ediţia 1999-2000, care au fost favorabile lusitanilor: 1-0 pentru Dinamo la Lisabona, dar 2-0 pentru Benfica la Bucureşti.

Într-o pagină specială dedicată lui Marius Niculae, fostul atacant al lui Dinamo şi al formaţiei portugheze Sporting Lisabona afirmă despre vârful Claudiu Niculescu, de la Dinamo, că "este între cei mai buni atacanţi ai Europei".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite