Record spulberat in Principat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* AS Monaco a zdrobit cu 8-3 pe Deportivo La Coruna, stabilind un nou record de goluri in istoria Ligii Campionilor * Juventus, calificata, deja, in optimile de finala

Festival de goluri la Monaco, in cea de-a patra etapa a Ligii Campionilor, jucatorii francezi zdrobindu-i fara mila pe spaniolii de la Deportivo La Coruna. 8-3 a fost scorul cu care monegascii au castigat, rezultat ce a consfintit un nou record de goluri inscris in istoria Champions League. Precedentul record fusese stabilit acum trei ani de o alta echipa franceza, PSG, care a castigat, la Paris, cu 7-2 meciul cu Rosenborg. In urma acestui rezultat, Monaco s-a cocotat pe primul loc in Grupa C, avand cele mai mari sanse sa se califice in optimile de finala. Sanse mari pastreaza si Deportivo, dar si PSV Eindhoven, olandezii dupa ce au invins cu 2-0 pe AEK Atena, formatia greaca fiind ca si eliminata, in conditiile in care in patru meciuri a adunat un singur punct. Altfel, in vreme ce grecii vor parasi aceasta competitie inca din faza grupelor, italienii de la Juventus sunt calificati cu doua etape inainte de final. Ei au remizat in deplasare, 0-0 la Real Sociedad, si sunt pe primul loc in Grupa D, cu 10 puncte, in vreme ce Olympiakos, echipa de pe locul 3, are doar trei puncte. Puncte obtinuta abia miercuri seara, cand grecii au invins cu 3-0 pe Galatasaray Istanbul, echipa la care si-a facut debutul in Champions League si internationalul roman Ovidiu Petre. In fine, daca in aceste doua grupe lucrurile sunt ca si lamurite in privinta calificarii, in grupele A si B situatia este foarte incurcata. Bayern Munchen, considerata favorita Grupei A, a ajuns pe locul trei in grupa, cu cinci puncte, dupa ce a pierdut acasa, 1-2, cu francezii de la Lyon. Olympique se afla pe primul loc, cu 7 puncte, in vreme ce scotienii de la Celtic, care au invins cu 3-1 pe Anderlecht, sunt pe locul secund cu sase puncte. In grupa B, pe primul loc este Inter Milano, care nu a facut decat un 1-1 acasa cu Lokomotiv Moscova, in vreme ce Arsenal, care s-a chinuit 88 de minute sa invinga cu 1-0 pe Dinamo Kiev, a ramas pe ultimul loc in clasament, cu patru puncte, dar pastreaza sanse de calificare la fel ca celelalte trei componente ale grupei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite