Real, nici un şut pe poartă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adversara de mâine-seară a Stelei a intrat într-o nouă criză, după înfrângerea de sâmbătă, 0-1 în deplasarea de la Getafe. Mai grav e că Real nu a avut un singur şut pe spaţiul porţii

Adversara de mâine-seară a Stelei a intrat într-o nouă criză, după înfrângerea de sâmbătă, 0-1 în deplasarea de la Getafe. Mai grav e că Real nu a avut un singur şut pe spaţiul porţii tot meciul! Raul are şanse minime de a evolua pe Ghencea, după ce s-a accidentat la glezna piciorului stâng.
Steaua poate profita mâine de un uriaş aflat în corzi. Lipsită de strălucire, practicantă a unui joc inestetic şi lovită constant de accidentări şi suspendări, echipa lui Fabio Capello a înregistrat prima înfrângere în campionat, în acest weekend. Cu o apărare improvizată din cauza accidentărilor lui Cannavaro, Cicinho, Salgado şi a suspendării lui Ramos, Real Madrid a clacat în faţa micuţei Getafe. Fără Cosmin Contra, doar rezervă, a treia echipă a capitalei Spaniei a obţinut o victorie istorică, graţie golului marcat de Alexis Ruano în minutul 59. A fost seara în care albilor nu le-a ieşit nimic. S-a accidentat şi Raul, s-a lovit şi Helguera, ultimul neputând fi schimbat pentru că Fabio Cappelo epuizase deja schimbările. şuturile ucigaşe de altă dată ale lui Roberto Carlos n-au ajuns decât în tribune, iar Ronaldo, aşteptat ca o soluţie pentru un atac suferind, a fost eliminat în prelungiri pentru că i-a spus arbitrului Gonzalez Vasquez că e un "fenomen". Iar duminica viitoare are loc derby-ul cu FC Barcelona.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite