Real, un eşec de milioane!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Madrilenii, care au cheltuit sume uriaşe pentru transferuri, au capotat în faţa unei echipe care nu mai cunoscuse victoria de nouă meciuri

Beckham, Robinho sau Raul. De altfel, presa fidelă madrilenilor a taxat tocmai lipsa de inspiraţie a conducătorilor de pe Bernabeu. "100 de milioane pentru aşa ceva", a titrat cotidianul "AS", enumerând lista de jucători achiziţionaţi în prima parte a acestei stagiuni.
Contra a fost printre cei mai slabi de pe teren la Getafe
Ziarul "Marca" a fost şi mai dur: "Capello, acesta este un dezastru". Real Madrid nu a mai învins pe El Riazor din noiembrie 1991. Însă albii au primit şi o veste bună: campioana Barcelona a făcut doar egal la Getafe, scor 1-1. Cosmin Contra a fost titular la gazde, fiind desemnat "Durul meciului" de cotidianul "AS": "Deşi cel eliminat (pe nedrept) a fost Alexis, fundaşul român a avut o intrare foarte
urâtă
la Puyol". Astfel, FC Sevilla rămâne pe primul loc în Spania, cu 37 de puncte, două mai mult decât Barca, care are un meci mai puţin. Real se află pe 3, la cinci puncte faţă de lider.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite