Rapid s-ar mulţumi cu un egal în meciul cu PSG

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu a radiografiat, în câteva cuvinte PSG, echipa de fotbal pe care o va întâlni joi în grupele Cupei UEFA: punctele forte ale francezilor sunt Pauleta şi Traore, iar slăbiciunile

Răzvan Lucescu a radiografiat, în câteva cuvinte PSG, echipa de fotbal pe care o va întâlni joi în grupele Cupei UEFA: punctele forte ale francezilor sunt Pauleta şi Traore, iar slăbiciunile apar pe faza de apărare.
Declaraţiile "feroviarilor" nu sunt deloc optimiste, antrenorul din Grant părând că încearcă încă înainte de partidă să scuze un eventual eşec. "Întâlnim una dintre echipele cu nume din Europa, care reprezintă un fotbal dintr-un campionat puternic şi care este o reprezentantă a vicecampioanei mondiale", a spus Lucescu. "Se poate întâmpla orice. Oricum nu este un meci decisiv. Un rezultat de egalitate nu este dezastruos. Au individualităţi de valoare dar încă nu au un joc colectiv foarte bun", a adăugat tehnicianul "feroviarilor". Afirmaţiile "principalului" au fost întărite şi de căpitanul alb-vişiniilor, Vasile Maftei. "Sperăm să ajungem cel puţin în sferturile Cupei UEFA, la fel ca şi anul trecut. Noi ne dorim victoria, dar un punct câştigat în prima partidă din grupe şi cu o echipă ca PSG este destul de bun", a spus fotbalistul. Chiar dacă va trebui să facă faţă unui golgheter ca Pauleta, portarul Dănuţ Coman era optimist: "Am urmărit ultimul joc şi am văzut că au un atac foarte bun. Dar cu ajutorul colegilor mei sper să-i anihilăm". Răzvan Lucescu a precizat că este sigur că Dinu Gheorghe va fi alături de echipă chiar dacă a declarat că nu-l mai interesează meciurile Rapidului: "Ne va ţine pumnii indiferent dacă va fi pe Giuleşti sau dacă va sta în faţa televizorului".
Nico îi încurajează
Daniel Niculae a trimis mesaje de încurajare giuleştenilor, el urmând să întâlnească PSG în campionatul din Hexagon. "Nu l-am întrebat despre cum evoluează adversarii noştri, pentru că el are problemele lui, iar noi pe ale noastre", a spus Răzvan Lucescu.
Francezii văd capcane la Bucureşti
Antrenorul oaspeţilor, Guy Lacombe, consideră că partida pe care o va disputa joi, începând de la ora 21.00, este o adevărată capcană pentru echipa sa deoarece în ultimul meci din campionat au trecut cu 4-2 de Sedan. "Va fi alt meci. Rapidul este o echipă puternică. Această întâlnire este pentru noi o adevărată capcană. Va fi un test bun", a spus tehnicianul parizienilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite