Un Rapid obosit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuleştenii nu au reuşit decât o remiză albă în partida jucată în deplasare, cu Pandurii Tg. Jiu, aflându-se la nouă puncte în spatele dinamoviştilor.Oboseala acumulată în Cupa UEFA a

Giuleştenii nu au reuşit decât o remiză albă în partida jucată în deplasare, cu Pandurii Tg. Jiu, aflându-se la nouă puncte în spatele dinamoviştilor.
Oboseala acumulată în Cupa UEFA a început să-şi pună amprenta pe jocul elevilor lui Răzvan Lucescu. Chiar dacă oaspeţii au început în forţă, cu bara lui Pancu din lovitură liberă, ei nu fost în stare să menţină un ritm susţinut. În aceste condiţii, Pandurii trec în ofensivă, iar Vranjkovic şi ştefan au avut două bune ocazii de gol. În partea a doua a meciului, la giuleşteni au intrat Viorel Moldovan şi Lucian Burdujan, dar tabela de marcaj a rămas nemodificată. "Nu sunt supărat pentru acest 0-0, pentru că nu meritam să câştigăm. Am avut o evoluţie palidă, poate şi din cauza unei stări de oboseală, mai mult mentală decât fizică. Am întâlnit un adversar care s-a agăţat de fiecare balon şi a făcut tot ce a putut să obţină un punct. Am avut şi câteva situaţii de a marca, dar nu ocazii clare", a comentat Lucescu Jr. Pe aceeaşi lungime de undă cu antrenorul s-au aflat şi fotbaliştii. "Oboseala acumulată în acest an aglomerat, plin de meciuri, şi terenul foarte prost de la Târgu Jiu au făcut ca noi să nu câştigăm", a fost de părere Ionuţ Stancu, în timp ce Niculae a spus că "rezultatul este just. Nu meritam mai mult de o remiză. Suntem puţin obosiţi şi asta se vede în jocul nostru". Tehnicianul rapidist a adăugat că numai o victorie în partida cu Dinamo îi mai poate ţine pe vişinii în lupta pentru titlu. "Deşi şansele sunt mici, eu continui să cred că, printr-o victorie cu Dinamo, noi ne vom păstra şansele de a rămâne în lupta pentru titlu", a mai spus tehnicianul. De partea cealaltă, Viorel Hizo era fericit că a câştigat un punct, care îi ajută pe cei de la Pandurii în lupta pentru evitarea retrogradării. "Pentru noi este un punct imens câştigat în lupta pentru evitarea retrogradării, un punct cu care nu ne-a creditat nimeni la un moment dat, un punct care a venit în urma determinării cu care jucătorii noştri au evoluat", a declarat Hizo.

Bătaie între suporteri
La finalul partidei, o parte din galeria Rapidului s-a încăierat cu câţiva suporteri gorjeni. În timp ce suporterii giuleşteni părăseau stadionul, un grup de localnici au început să strige "Steaua, Steaua" şi să fluture un steag roş-albastru. Acest lucru i-a întărâtat pe vişinii, care au oprit autocarul şi s-au repezit la gorjeni. După câteva clipe însă, janadarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat pe rapidişti în autocar.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite