Rapid - Dinamo, ultimul mare derby al acestui campionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Cainii rosii" joaca maine seara in Giulesti, de la ora 20, in direct la TV Romania 1, pentru cele trei puncte care le-ar putea face mult mai usor drumul spre un nou titlu de campioni

Nici inaintea derbiului cu Dinamo, la Rapid nu este liniste. In urma cu cateva zile, patronul giulestenilor anuntase ca la vara, la Rapid, va sosi un alt antrenor. Ieri, tehnicianul Viorel Hizo a tinut sa-i raspunda patronului. "Eu sunt deranjat de unele afirmatii care nu isi au locul in anumite momente. Inaintea unui meci cu Dinamo nu este momentul sa spui ce-ti doresti. Sunt niste momente cand poti sa declari sau nu poti sa declari orice. In momentul de fata cred ca toata lumea trebuie sa fie concentrata pe jocul cu Dinamo, de la prima la ultima persoana din club", a afirmat tehnicianul giulestenilor. Hizo a incercat sa risipeasca ultimele zvonuri cu privire la fotbalistii rapidisti, care ar fi impartiti in doua tabere. "Pentru mine nu exista jucatori noi si cei vechi. Exista jucatorii Rapidului. Eu nu pot face doua tabere in vestiar. Avem un singur vestiar, cu jucatorii Rapidului. Va juca cel care consider ca este mai in forma in momentul de fata", a spus Hizo. Si Sabin Ile a fost de aceeasi parere cu antrenorul. "Nu m-ar deranja sa nu fiu titular in meciul cu Dinamo. Cand am venit la Rapid, nu mi-a garantat nimeni ca voi fi titular. Nu conteaza cine joaca si cine da gol, important este sa castigam", a spus atacantul "alb-visiniilor". De partea cealalta, antrenorul dinamovist Ioan Andone, a declarat ca echipa sa va juca deschis in partida de pe stadionul Giulesti. "O sa joc pe atac cu Rapidul. Avem nevoie de victorie. Indiferent de scor, jucatorii mei trebuie sa lupte pana in ultima secunda a meciului de duminica", a spus antrenorul dinamovist, care, cu exceptia lui Claudiu Niculescu, suspendat, are tot lotul la dispozitie. Andone considera ca s-a creat prea multa tevatura in jurul acestui meci. "Parca jucam cu Valencia, asa importanta i s-a dat acestui meci", crede Andone, care s-a declarat deranjat de afirmatiile rivalilor de la Steaua despre clubul din Stefan cel Mare. "Dinamo nu depinde de nimeni, insa nu acelasi lucru pot sa spun despre Steaua, care, daca va castiga toate meciurile, poate ramane tot pe doi. Cei de la Steaua fac declaratii, contesta arbitrajul si comenteaza afirmatiile noastre", a spus tehnicianul dinamovist. Directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a declarat ca echipa din Stefan cel Mare este condamnata sa castige derbiul de maine, dar, in cazul in care Steaua nu castiga la Bistrita, "alb-rosii" s-ar multumi si cu un rezultat de egalitate in Giulesti. "Meciul cu Rapid este foarte important pentru indeplinirea obiectivelor noastre. Este o tensiune foarte mare, atat la echipele care se bat pentru titlu, cat si la cele care se lupta sa nu retrogradeze. Speram si credem ca Gloria Bistrita poate sa incurce Steaua. Daca se intampla asa, o sa ne multumim si cu un meci nul in Giulesti", a spus Borcea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite