Radu Voina: „Meciul s-a pierdut în atac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insuccesul cu Norvegia (24-25) este pus de antrenor şi pe faptul că extremele şi pivoţii au marcat puţin. Radu Voina consideră că prima înfrângere, de la Mondialul din China, a scos totuşi la iveală faptul că România se poate lupta de la egal la egal cu orice echipă.

„Adevărul": Cât contează această înfrângere pentru economia viitoare a acestui Mondial?

Radu Voina: Era un meci important şi era bine să trecem cu punctaj maxim mai departe. Am fost totuşi învinşi de principala favorită la titlu şi, în ciuda rezultatului, a fost meciul în care ne-am ridicat la cel mai înalt nivel de până acum.

Ce le-aţi spus fetelor după un asemenea meci?

Ce să le mai critic?! Fetele sunt oricum afectate, pentru că şi-au dorit enorm victoria. În asemenea situaţii e mai bine să le las să fiarbă în suc propriu. Principalul meu obiectiv acum este ca echipa să rămână în continuare unită după acest prim eşec.

Analizând la rece, care au fost plusurile şi minusurile în partida cu Norvegia?

Azi vom diseca puţin meciul, dar nu mai e cazul să dezgropăm morţii. Meciul s-a pierdut în atac, unde forţa noastră obişnuită, extremele şi pivoţii, au marcat foarte puţin. Am făcut nişte angajări care nu îşi aveau rostul. La plusuri, aş trece evoluţia Cristinei Neagu, dar şi ea a risipit destule mingi.

Ce trebuie reţinut de opinia publică despre acest meci?

Că nu este o tragedie şi că Norvegia nu ne-a călcat totuşi în picioare. Am avut şansa să trecem peste ele, dar probabil nu meritam asta după aspectul jocului şi trebuie să mai învăţăm din greşeli.

Iulia Puşcaşu s-a accidentat

România a avut puţine şanse de a învinge Norvegia ieri. Conduse aproape în permanenţă, fetele noastre au trecut la conducere în minutul 50 (20-19), dar apoi precipitarea a făcut să ratăm atac după atac.

Din păcate, extrema Iulia Puşcaşu a suferit o entorsă la gleznă, staff-ul nostru sperând să o recupereze până la ora meciului cu China. Golurile României au fost marcate de Neagu (9), Amariei (6), Lecuşanu (4), Vărzaru (3) şi Maier (2).

Clasament Grupa C:
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite