Provincia continuă să domine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi în acest sezon, ca şi în ultimii trei ani, echipele din afara Capitalei deţin supremaţia în principalele sporturi de echipă. Constanţa este acum cel mai important oraş sportiv al României, handbaliştii de la HCM şi echipele de volei ale Tomisului dominând competiţiile.

Rareori s-a întâmplat în istoria sporturilor de echipă din România ca reprezentantele Bucureştiului să nici nu conteze în lupta pentru titlul naţional. Excepţiile le numeri pe degete. Prima dată s-a întâmplat în 1912, când United Ploieşti a câştigat campionatul la fotbal,
însă în acel an nu se organizau la noi competiţii similare în baschet, handbal, hochei, polo, rugby sau volei.

De atunci şi până în 2009, Capitala a avut măcar o echipă campioană. Iar dominaţia sa a fost, uneori, categorică. În sportul cu balonul oval, de pildă, între 1914 şi 1972, medaliile de aur le-au luat numai bucureştenii - în acel an Universitatea Timişoara a terminat pe primul loc, urmată de Ştiinţa Petroşani. Aceeaşi situaţie a existat în handbal, unde Steaua şi Dinamo şi-au împărţit titlurile între 1963 şi 1991, sau în volei, unde Rapid, Dinamo şi Steaua au alternat la şefie între 1949 şi 1993.

„Dictatura proletariatului" a existat şi în sport

S-a spus deseori că Dinamo şi Steaua, ca reprezentante ale Ministerului de Interne, respectiv al Apărării Naţionale, au fost privilegiate în perioa­da comunistă. Adevărul este însă pe jumătate. Dacă până în 1947, competiţiile erau dominate de grupări structurate după regulile capitaliste - Chinezul, Ripensia, Venus sau Juventus, în fotbal, TCR sau Stadiul Român, în rugby, sunt exemple concludente -, în momentul sosirii la putere a oamenilor cu carnet roşu situaţia s-a schimbat radical. Iar Partidul Muncitoresc Român, precursor al PCR-ului, a epurat sportul de tot ceea ce nu avea „origini sănătoase".Cluburile şi asociaţiile sportive din perioada Regalităţii au dispărut sau au fost marginalizate - din ultima categorie a făcut parte, mult timp, Sportul Studenţesc.

Dinamo şi Steaua, în declin total

 Raportul de forţe din sportul românesc s-a modificat întotdeauna atunci când au avut loc schimbări politice importante la noi. În 1965, de pildă, când Ceauşescu a venit la putere s-a produs o relaxare a raporturilor în societatea noastră. Atunci, pentru un timp, a existat o libertate de expresie care s-a simţit şi în sport. Nu întâmplător în fotbal, de pildă, în lupta pentru titlu s-au implicat şi alte echipe, precum Universitatea Craiova şi FC Argeş. În deceniul 9 al secolului trecut, însă, pe fondul înăspririi situaţiei economice, în prim-plan au trecut, mai mult ca niciodată, Dinamo şi Steaua.

Din 1990 încoace, situaţia s-a schimbat din nou. Cele două cluburi militare au rezistat un timp, însă mai apoi ele au pierdut din ce în ce mai mult teren. În majoritatea sporturilor au apărut investitorii particulari care au guvernat dupa bunul lor plac. Cert este că, în fotbal, spre exemplu, sezonul care se va încheia va fi al patrulea în care Bucurestiul nu prinde laurii, în ciuda promisiunilor pe care le fac la fiecare început de competiţie personaje precum Gigi Becali, Cristi Borcea ori George
Copos.

40 de titluri a câştigat Steaua la hochei.

Dinamo a rămas şi fără secţia de baseball

A existat un sport de echipă în care Bucureştiul încă mai conta. Este vorba despre baseball, în care se acordă un titlu naţional, la noi, din 1995. Primele trei ediţii au fost câştigate de echipa din Roman. Apoi, Capitala a trecut în prim-plan. Mai întâi prin CSŞ 6 (campioană în 1998 şi 1999), iar apoi prin Dinamo. Clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a cucerit 10 dintre cele 18 titluri acordate până acum: 2000-2007, 2009 şi 2010. Între timp, şi echipa de baseball s-a desfiinţat.

Capitalele nu contează nici în Europa de Vest

O altă explicaţie a declinului echipelor din Bucureşti poate fi că, în general, a scăzut interesul oamenilor de aici pentru sport. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. În Franţa, de pildă, campioanele nu vin din Paris în sporturile de echipă, vremurile în care PSG (fotbal), Stade Francais (rugby) sau Volley Paris dominau competiţiile fiind deja apuse. La fel se poate spune despre Londra, Madrid, Lisabona, Berlin sau Roma.

Oraşele care au campioane

Cluj                           317.000 locuitori
Constanţa               310.000 locuitori
Ploieşti                    232.000 locuitori
Oradea                    206.000 locuitori
Arad                         172.000 locuitori
Râmnicu Vâlcea   107.000 locuitori
Zalău                       62.000 locuitori
Miercurea Ciuc      42.000 locuitori

Bucureştiul are o populaţie de 1.996.000

Ultimele campioane din Bucureşti

Fotbal:                        Dinamo - 2007
Baschet (masc.):      Dinamo - 2003
Baschet (fem.):         ACRO - 1997
Handbal (masc.):     Steaua - 2008
Handbal (fem.):        Rapid - 2003
Hochei:                      Steaua - 2006
Polo:                           Steaua - 2006
Rugby:                        Dinamo - 2008
Volei (masc.):           Dinamo - 1995
Volei (fem.):              Rapid - 2006

FOTBAL

CFR Cluj a dominat fotbalul nostru în ultimii ani 

image

Ediţie                     Campioană
2007-2008           CFR Cluj (masculin)/Odorheiu Secuiesc           (futsal)
2008-2009:          Unirea Urziceni (masculin)/Clujeana Cluj (feminin)/ Târgu-Mureş (futsal)
2009-2010:          CFR Cluj (masculin)/Târgu-Mureş (feminin)/     Târgu-Mureş (futsal)
2010-2011:         Oţelul, Timişoara sau Vaslui (masculin)/             Olimpia Cluj sau Târgu-Mureş (feminin)/  Târgu-Mureş (futsal)

Dominaţia provinciei a început în 2007/2008, când CFR Cluj a devenit campioană. Situaţia s-a menţinut şi sezoanele următoare, când echipele din Bucureşti n-au reuşit să ţină pasul cu cele din ‚ţară. La feminin şi la futsal, lucrurile stau chiar mai rău, Bucureştiul practic neexistând la nivel de performanţă.

HANDBAL

Ediţie                   Campioană
2008-2009:        Oltchim Rm. Vâlcea (feminin) / HCM Constanţa (masculin)
2009-2010:        Oltchim Rm. Vâlcea  (feminin) / HCM Constanţa (masculin)
2010-2011:        Oltchim Rm. Vâlcea (feminin)  / HCM Constanţa (masculin)

În timp ce la masculin, HCM a pus capăt dominaţiei bucureştene, la feminin, în handbal mai mereu Provincia a fost în frunte. Din 1966 încoace, majoritatea titlurilor au părăsit Bucureştiul. Iar Oltchim continuă o serie de succese începută de Universitatea Timişoara şi continuată de Ştiinţa Bacău, fără a le uita pe Rulmentul Braşov sau Silcotub Zalău.

RUGBY

Baia Mare este al treilea oraş din provincie care a câştigat titlul în sportul cu balonul oval 



Ediţie                   Campioană
2008-2009:        CSM Ştiinţa Baia Mare
2009-2010:        CSM Ştiinţa Baia Mare
2010-2011:        se decide la toamnă

Mult timp rugby-ul s-a jucat numai în Bucureşti. Poate că aşa se explică şi faptul că din 1914 încoace doar în 10 ediţii de campionat s-a impus o reprezentantă a Provinciei. Alături de Farul (6 titluri) şi Universitatea Timişoara (1), CSM Baia Mare a reuşit să conteste supremaţia bucureştenilor. Şi după cum se dispută Superliga, doar Steaua pare capabilă să readucă titlul în Capitală.

BASCHET

image

Monica Brosovzky (ICIM Arad)



Ediţie                  Campioană
2008-2009:       Municipal Târgovişte  (feminin) / Asesoft Ploieşti (masculin)
2009-2010:       Municipal Târgovişte  (feminin) / Asesoft Ploieşti (masculin)
2010-2011:       ICIM Arad (feminin) / Asesoft sau Mobitelco Cluj (masculin)

Cu şapte titluri consecutive, Asesoft a instaurat un monopol în baschet, la masculin. Iar în ultimii ani, ploieştenii s-au duelat pentru campionat cu clujenii, care au deja tradiţie. Steaua, dar mai ales Dinamo, rămân departe. La feminin, în absenţa formaţiei din Târgovişte, care nu s-a înscris în ultima ediţie de campionat, titlul a luat drumul Aradului.

POLO

image

Oradea e noua Capitală a polo-ului românesc  



Ediţie                Campioană
2008-2009:     CSM Oradea
2009-2010:     CSM Oradea
2010-2011:     CSM Oradea

La polo situaţia este cam aceeaşi ca în celelalte sporturi de echipă: un oraş de provincie domină competiţia în ultimii ani. CSM Oradea profită şi de faptul că dispune de un bazin modern, ceea ce nu se poate spune şi despre formaţiile bucureştene, Dinamo şi Steaua, obligate să se antreneze şi să joace în „antica" Floreasca.

HOCHEI

image

Titlul în hochei a devenit o afacere a echipelor din Transilvania

image

Ediţie               Campioană
2008-2009:    Sport Club Municipal Miercurea Ciuc
2009-2010:    Sport Club Municipal Miercurea Ciuc
2010-2011:    Sport Club Municipal Miercurea Ciuc

Dacă Dinamo şi-a desfiinţat echipa de hochei de ceva timp, Steaua s-a văzut anul acesta în situaţia de a privi finala la televizor. Ciucanii au prins repede lecţia occidentală şi s-au concentrat către un sport care li se potriveşte. Iar victoria lor nu este surprinzătoare. Nici prezenţa Braşovului în finală nu e întâmplătoare, prima campioană a României la hochei fiind Braşovia, în 1925.

VOLEI

Claudia Gavrilescu, la primul titlu cu Tomis

image

Ediţie               Campioană
2008-2009:     CSU Metal Galaţi (feminin) / Tomis Constanţa (masculin)
2009-2010:     CSU Metal Galaţi (feminin) / Remat Zalău (masculin)
2010-2011:     Tomis Constanţa (feminin) / Remat Zalău (masculin)

Dispariţia Metalului din Galaţi - campioana a fost atinsă de criza economică - a făcut ca voleibalistele din Constanţa să obţină primul lor titlu după ce s-au impus (3-2 la general) în finala cu Ştiinţa Bacău. Un titlu câştigat la şapte ani după înfiinţarea echipei. La masculin, unde ultima victorie a bucureştenilor (Dinamo) datează din 1995, Remat Zalău a profitat de sincopa Tomisului. Şi a câştigat finala cu Explorări Baia Mare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite