Primul meci al tricolorilor cu Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au stat la discuţii aproape cinci ore, oficialii naţionalelor din Grupa G, unde, alături de România mai sunt Olanda, Albania, Belarus, Slovenia, Bulgaria şi Luxemburg, au căzut de acord

După ce au stat la discuţii aproape cinci ore, oficialii naţionalelor din Grupa G, unde, alături de România mai sunt Olanda, Albania, Belarus, Slovenia, Bulgaria şi Luxemburg, au căzut de acord asupra ţintarului de desfăşurare ale meciurilor din preliminariile pentru Euro 2008, ce va avea loc în Austria şi Elveţia. Chiar dacă prima întâlnire cu Olanda va fi în luna martie a anului viitor, oficialii FRF au reuşit să programeze meciul cu Bulgaria în această toamnă, o altă echipă pe care şi-o doreau în această perioadă. Din cele şapte duble care sunt în această grupă, România stă mereu după întâlnirile cu Belarus, iar în ce priveşte întâlnirile cu Slovenia, selecţionata care ne-a barat drumul spre Mondialele din Japonia şi Coreea de Sud, rezultatele dintre cele două echipe se vor cunoaşte în decursul a doar cinci zile, turul urmând a se disputa în fostul stat iugoslav, pe 2 iunie 2007, iar returul la Bucureşti, pe 6 iunie 2007. "Au fost pregătite câteva module, olandezii, noi şi bulgarii fiind invitaţi mai întâi, de faţă cu celelalte federaţii din grupă, să ne înţelegem. Au fost câteva contre, dar, în cele din urmă, s-a rezolvat şi după aceea au continuat discuţiile şi cu restul delegaţiilor. Una peste alta, după părerea mea, este un program bun", a declarat directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.

Programul României în preliminariile CE 2008
02.09.2006 România - Bulgaria
06.09.2006 Albania - România
07.10.2006 România - Belarus
11.10.2006 România stă
24.03.2007 Olanda - România
28.03.2007 România - Luxemburg
02.06.2007 Slovenia - România
06.06.2007 România - Slovena
08.09.2007 Belarus - România
12.09.2007 România stă
13.10.2007 România - Olanda
17.10.2007 Luxemburg - România
17.11.2007 Bulgaria - România
21.11.2007 România - Albania

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite