Portughezii au dat-o la pace în Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a remizat aseară cu Benfica Lisabona (2-2) în amicalul prilejuit de aniversarea a 100 de ani de existenţă a clubului feroviar. Formaţia Iris, dar şi jocurile de artificii au

CFR Cluj a remizat aseară cu Benfica Lisabona (2-2) în amicalul prilejuit de aniversarea a 100 de ani de existenţă a clubului feroviar. Formaţia Iris, dar şi jocurile de artificii au completat show-ul

Show-ul a început la ora 19.00 printr-un recital de zile mari susţinut de formaţia Iris. Apoi, Ilie Balaci şi Eusebio au dat lovitura de start a partidei CFR Cluj - Benfica Lisabona de ieri seară, care a marcat 100 de ani de la înfiinţarea clubului feroviar.

Pentru meciul cu ardelenii, portughezii au venit cu prima echipă, iar vedete precum Rui Costa au intrat încă din primul minut al partidei în teren. Pe noua arenă a clujenilor, îmbunătăţită cu o peluză nouă şi o nocturnă, portughezul Dani a deschis scorul în minutul 49 cu o execuţie superbă sub bară, însă gazdele nu au apucat să savureze reuşita.

Veteranul lusitanilor, Rui Costa, a reuşit un golazo asemănător cinci minute mai târziu, nelăsându-i nicio şansă lui Stăncioiu.

Mai mult, Benfica a preluat conducerea în minutul 67, gol Cardozo, dar nu a stricat sărbătoarea CFR-ului. La doar două minute, portughezul Semedo a restabilit egalitatea şi scorul final, în ciuda fotbalului spectaculos jucat în ultima parte a întâlnirii.Rămâne totuşi impresia bună pe care au lăsat-o clujenii, în special noile achiziţii, în condiţiile în care Benfica a venit, cu mici excepţii, cu prima echipă pentru acest eveniment.

Spectacolul a continuat şi după terminarea partidei. Printr-un spectaculos joc de artificii, organizatorii au scris "CFR 100", după care confetiile au fost aruncate din plin.

Eusebio îl regretă pe Panduru

Într-un interviu acordat înaintea partidei cu CFR Cluj, Eusebio a mărturisit că regretă şi acum că Benfica s-a despărţit în 1998 de mijlocaşul român Basarab Panduru. "Ar mai fi putut juca pentru noi la un nivel foarte bun. În plus, atunci a plecat chiar la FC Porto, una dintre rivalele noastre", a conchis portughezul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite