"Poate au negociat Serviciile Secrete"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele COR din 1984, generalul Marin Dragnea, a declarat că nu ştie de cei 120.000 de dolari veniţi ca "ajutor" din partea Statelor Unite Cotidianul "New York Times" susţine că

Preşedintele COR din 1984, generalul Marin Dragnea, a declarat că nu ştie de cei 120.000 de dolari veniţi ca "ajutor" din partea Statelor Unite

Cotidianul "New York Times" susţine că românii au primit 120.000 de dolari din partea organizatorilor J.O. de la Los Angeles şi a Comitetului Internaţional Olimpic.

"Adevărul": A fost România stimulată financiar pentru a participa la Jocurile Olimpice din 1984?

Marin Dragnea: Categoric nu. Transportul delegaţiei noastre a fost asigurat de statul român. Avionul pus la dispoziţie a fost o aeronavă capabilă pentru destinaţii de lung parcurs, un charter. Nu ştiu cum a apărut acest zvon.

Este posibil să se fi negociat la un nivel mai înalt, peste dumneavoastră?

Eu am fost preşedintele Comitetului Olimpic din acea perioadă. Poate doar la nivel de Servicii Secrete să se fi vorbit, însă nu-mi vine să cred. Nu ştiu dacă este o variantă, însă altfel nu văd cum.

Să înţeleg că cei 120.000 de dolari ar fi putut veni din altă parte?

Pot să spun că nu. Eu am semnat toate actele din acea perioadă. Ca preşedinte, aveam aceste atribuţii. Am văzut documentele şi vreau să precizez că nu a fost vorba de valută, ci de lei româneşti. Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport şi Comitetul Olimpic Român ne-au virat fondurile necesare pentru deplasare.

Ar fi putut fi convertită valuta în lei?

Puţin probabil. Eu am participat şi la congresul Comitetului Internaţional Olimpic din 1983. Am anunţat atunci că, indiferent de câte ţări vor boicota Jocurile Olimpice de la Los Angeles, România va participa.

În acea perioadă, înainte sau după Los Angeles, nu aţi auzit niciun zvon legat de această sumă de bani?

Nu. Nu cred că aş fi putut auzi aşa ceva. Oricum eu nu susţin această variantă publicată în "New York Times". Nu sunt genul care să accepte compromisuri.

În 1984, mandatul dumneavoastră s-a încheiat sau pur şi simplu nu aţi mai rămas preşedinte al COR?

Mandatul meu era terminat înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Am mai rămas în funcţie până după ce s-a încheiat competiţia .

Boicot la nivel înalt

Cele 14 naţiuni socialiste care au boicotat Jocurile Olimpice din 1984 au fost: Afganistan, Angola, Bulgaria, Cuba, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană, Etiopia, Ungaria, Laos, Mongolia, Coreea de Nord, Polonia, URSS şi Vietnam. Iranul şi Libia au refuzat şi ele să participe la Los Angeles, din raţiuni politice, ele nefăcând parte din boicotul pus la cale de URSS. România şi China au ignorat cerinţa URSS şi au luat parte Olimpiadă.

Cu siguranţă, ANS deţine actele deplasării din 1984
Marin Dragnea,
fost preşedinte al COR

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite