CICLISM: Munţii Pirinei pun la încercare rutierii în Le Tour (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a 96-a ediţie a Turului Franţei la ciclism programează, sâmbătă, etapa a opta, care va lega localităţile Andorre-la-Vieille şi Saint-Girons. Traseul măseaoră 176,5 kilometri lungime, iar rutierii vor avea de trecut peste două căţărări de categoria întâi, una de categoria a doua, dar şi alte trei sprinturi mai sunt incluse de-a lungul cursei.

Prima căţărare are loc după 23,5 kilometri de la start, atunci când cicliştii vor avea de trecut peste Port d’Envalira, pantă medie de 5,1%. După 102 kilometri de la plecare, concoreţii vor ajunge pe Col de Port, o căţărare de categoria a doua cu o înclinare de 5,5%, iar Col d’Agnes va încheia şirul ascensiunilor, după 132,5 kilometri de la plecarea în cursă. Ultima urcare va avea o lungime de 12,4 kilometri şi o pantă medie de 6%.

Această etapă va avea, cu siguranţă, noi schimbări în clasamentul general, acolo unde este de aşteptat ca tricoul galben să fie preluat de un alt rutier. La Andorre-la-Vieille lider va fi italianul Rinaldo Nocentini de la AG2R La Mondiale. Doi componenţi ai echipei Astana, Alberto Contador (Spania) şi Lance Armstrong (SUA) aşteaptă runda de sâmbătă şi vor încerca să se lupte pentru supremaţie în această nouă rundă a Turului Franţei la ciclism.

Managerul echipei Astana,  Johan Bruyneel, a declarat că echipa din Kazahstan are prima şansă În Pirinei. „Prima etapă de munte mă lasat puţin surprins, în sensul că m-aş fi aşteptat să avem tricoul galben. Rivalii noştri au înţeles că avem un potenţial uriaş pe căţărare şi au ales să nu ne atace, de aceea sunt optimist şi în partea a doua a ascensiunilor din Pirinei. Nu avem niciun scandal în echipă, Armstrong şi Contador se înţeleg perect şi vor colabora, dacă va fi nevoie”, a punctat Bruyneel.

Etapa a şaptea a fost una în care surprizele şi-au făcut, din plin, apariţia. Victoria de etapă a francezului Brice Feillu, dar şi clasarea pe prima treaptă a ierarhiei generale a italianului Rinaldo Nocentini au fost două evenimente la care nimeni nu şe aştepta. Contador a atacat, însă Armstrong nu a forţat şi a rămas în pluton.

Plecarea în etapa a opta se va da la ora 13.30, ora României, sosirea urmând să aibă loc în jurul orei 18.25, cea mai slabă prognoză, în cazul în care rutierii vor rula cu o medie orară de 36 kilometri la oră.

Cursa va fi transmisă live pe www.adevarul.ro

Iată, mai jos, cum arată traseul etapei a opta:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite