Pavel are întâlnire cu Moya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de-al doilea tur al BCR Open Romania, Andrei Pavel a avansat şi el, după ce a trecut, în două seturi, scor 6-3, 6-1, de sârbul Boris Pashanski. Pavel, care ocupă locul 79 în clasamentul ATP, a

de-al doilea tur al BCR Open Romania, Andrei Pavel a avansat şi el, după ce a trecut, în două seturi, scor 6-3, 6-1, de sârbul Boris Pashanski. Pavel, care ocupă locul 79 în clasamentul ATP, a câştigat primul set după un break prin care a dus scorul la 5-3, în timp ce, în setul al doilea, jucătorul român a reuşit trei break-uri (1-0, 3-0, 6-1) în faţa adversarului său, clasat pe poziţia 92 în clasamentul ATP.
"Cneazul" îl va întâlni astăzi, de la ora 15.00, pe spaniolul Carlos Moya, care l-a depăşit în ruda inaugurală pe Luis Horna, din Peru. Până în acest moment, Moya şi Pavel s-au întâlnit de trei ori, spaniolul conducând cu 2-1. De altfel, prima dispută dintre cei doi a avut loc în semifinalele de la Bucureşti din 1996, când Moya l-a învins pe Pavel în trei seturi. Dar, în acest an, la Australian Open, "Cneazul" şi-a luat revanşa, câştigând după cinci seturi foarte disputate. "N-a fost un meci aşa greu. La început am avut emoţii, dar mi-am dat drumul la joc. Moya, în schimb, a avut un meci greu şi lung, dar va avea timp să-şi revină. O să fie mai greu cu Moya, dar sper să joc bine şi să nu mă enervez. Oricum, indiferent de rezultatul final, o să încerc să mă bucur de meci, pentru că sunt în România şi pentru că nu ştiu cât o să mai joc", a spus Pavel. În ceea ce-l priveşte pe Crivoi, el îl va întâlni, pentru prima oară în carieră, pe francezul Paul Henri Mathieu, aflat pe locul 54 ATP.

Îngrijorare pentru dublu
În proba de dublu a Openului de la Bucureşti, românii au ieşit din primul tur. Perechea Pavel/Tecău, care are şanse mari să fie folosită şi în Cupa Davis, a pierdut în două seturi, scor 5-7, 3-6, în faţa cuplului argentiniano-peruan Garcia/Horna. "La dublu, dacă luam primul set, se schimba totul, iar în setul doi ei au jucat foarte bine. Dar este decizia antrenorilor cine joacă la dublu", a declarat "Cneazul". Din păcate, nici cuplul Crivoi/Ioniţă nu s-a calificat în turul doi, fiind învins, scor 5-7, 2-6, de perechea italiano-argentiniană Azzaro/Roitman.

Nici un favorit eliminat
După primele două zile de concurs, nici un favorit nu a pierdut la turneul de la Bucureşti. Marţi seară însă era să se producă surpriza, şi anume: eliminarea primului favorit al turneului, rusul Dmitry Tursunov, de către germanul Alexander Waske. În cele din urmă, rusul s-a impus în trei seturi, scor 1-6, 7-6, 6-4.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite