Pasă de gol la debut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Niculescu i-a încântat pe fani la primul său meci pentru Duisburg În etapa a 18-a din Bundesliga, românii de la Duisburg au făcut legea pe teren în remiza cu Borussia Dortmund,

Claudiu Niculescu i-a încântat pe fani la primul său meci pentru Duisburg

În etapa a 18-a din Bundesliga, românii de la Duisburg au făcut legea pe teren în remiza cu Borussia Dortmund, scor 3-3. Filipescu a deschis scorul pentru formaţia sa în minutul 18, iar Tararache a marcat al treilea gol al echipei în minutul 59, din penalty.

Claudiu Niculescu nu a marcat, dar a avut o contribuţie decisivă la golul lui Wili, fostul dinamovist trimiţând o pasă decisivă. Românul putea chiar marca la debut, dar şutul său de la 20 de metri din minutul 44 a fost parat de portarul Ziegler. El a fost înlocuit în minutul 77, iar întregul stadion l-a aplaudat.

Dar, în ciuda faptului că a marcat de trei ori şi chiar a condus cu 2-0 la pauză, Duisburg a primit lovitura decisivă în minutele de prelungire. În urma acestui rezultat, formaţia celor trei români este în continuare pe ultimul loc în Bundesligă, având 14 puncte. Debutul fostului atacant dinamovist a fost văzut cu ochi buni atât de presă, cât şi de suporteri.

Publicaţia "Kicker" a notat că Niculescu a fost ca o furtună pentru Duisburg, în timp ce fanii l-au desemnat jucătorul primei reprize. "Niculescu pune presiune asupra porţii adverse şi pasează mult către colegi. Joacă mult către poarta adversă şi a obţinut destule lovituri libere. Nu înţeleg decizia antrenorului de a-l schimba pentru că a fost mult mai bun decât Lavric", a scris "mobbe" pe forumul suporterilor din Duisburg.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite