Ovidiu Petre la Al Nasr pentru patru milioane de euro? - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre posibilitatea ca Ovidiu Petre să ajungă la Al Nasr, acuzaţiile la adresa suporterilor Stelei sau propunerea Danielei Crudu pentru un loc la şefia fotbalului românesc. Printre alte subiecte, Tănase rateaza Dinamo, iar Rapidul nu are nicio şansă de a câşiga campionatul, spune Marian Iancu.

Ovidiu Petre la Al Nasr pentru patru milioane de euro? Ovidiu Petre ar putea deveni cel de-al treilea fotbalist stelist care ia drumul țărilor arabe în ultimi ani, după Mirel Rădoi și Ionuț Rada. Mijlocașul poreclit "Ceasul" ar putea descinde la Al Nasr. Concret: surse demne de încredere ne-au dezvăluit că fostul antrenor al Stelei, Walter Zenga, în prezent liber de angajament după ce şi-a încheiat conturile cu Palermo, este foarte aproape să semneze un contract cu gruparea din Arabia Saudită, Al Nasr, scrie ProSport.

Stoichiţă acuză suporterii! Antrenorul susţine că lipsa celor de la Peluza Sud nu se va simţi, acuzându-i pe respectivii fani că nu s-au bucurat la golul lui Kapetanos de la Urziceni. Nici măcar o zi nu trece în Ghencea fără să apară un eveniment important pe frontul bătăliei dintre suporteri şi Gigi Becali. Ieri s-a implicat chiar Mihai Stoichiţă. Tehnicianul a făcut declaraţii dure împotriva celor care au luat loc până acum la Peluza Sud, notează Gazeta Sporturilor.

Daniela Crudu propusă pentru un loc la şefia fotbalului românesc. Fotbalul nu mai este demult un sport destinat exclusiv bărbaţilor. Femeile îl practică şi ele cu succes, ba chiar îl şi conduc. Cel mai bun exemplu este Ana Maria Prodan, una dintre puţinele preşedinte de club din istoria fotbalului românesc şi cu siguranţă cea mai cunoscută. Suntem convinşi că şi alte doamne sau domnişoare ar fi în stare şi avem o propunere demnă de luat în seamă: Daniela Crudu, vedeta matinalului Răzvan şi Dani, de la Antena 1, anunţă GSP TV.

Tănase rateaza Dinamo. Valeriu Argăseală nu crede că stelistul Tănase va putea fi recuperat pentru derbyul cu Dinamo! Tănase nu va putea fi folosit de Steaua nici în meciul cu Oţelul! Argăseală: "Am închis Peluza Sud din cauza zăpezii". "Tănase nu poate să stea afară. Încă nu şi-a revenit complet dupa operaţie. Dar Steaua nu stă într-un singur jucător. Dacă s-ar fi amânat etapa, Tănase ar fi putut să se recupereze. Aşa, cred că sunt şanse foarte mici să joace cu Dinamo", a declarat Valeriu Argăseală,, citat de Sport.ro.

Iancu: "Valul ăsta o să ajungă departe". Conducătorul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, susţine în continuare că Rapid Bucureşti nu are nicio şansă de a câştiga litigiul, întrucât fotbaliştii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan au fost folosiţi de giuleşteni, deşi nu aveau viza anuală, care fusese anulată de Liga Profesionistă de Fotbal. Preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării de pe malul Begăi a declarat pentru Sport Total FM că dacă organele interne vor da câştig de cauză formaţiei "alb-vişinii", bănăţenii se vor adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar deciziile acestuia vor fi puse în practică de forul european UEFA, care va superviza, pe viitor, activitatea din fotbalul românesc.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite