Olimpicii inotului au intrat in pregatiri pentru Mondiale
0Saptamana aceasta a fost prima din acest an cu apa in bazinul descoperit din cadrul Complexului National "Lia Manoliu". Printre cei care au sfidat capriciile vremii s-au aflat si cei mai buni
Saptamana aceasta a fost prima
din acest an cu apa in bazinul descoperit din cadrul Complexului National "Lia Manoliu". Printre cei care au sfidat capriciile vremii s-au aflat si cei mai buni reprezentanti ai inotului romanesc, iesiti la primele antrenamente in tara in aer liber. Pentru campioana olimpica de la Atena, Camelia Potec, care a prins niste concursuri peste granita inainte, a fost mai usor. "Totusi, este inca frig dimineata. Este insa destul de bine. Avem mult aer, parca prea mult", a recunoscut ea. Impreuna cu colegii de la Steaua, Potec se antreneaza sub supravegherea antrenoarei Doina Sava. Mondialele din iulie se apropie si Sava le cere elevilor sa trateze pregatirea cu seriozitate. "Haideti, de ce v-ati oprit?", ii intreaba ea la un moment dat pe sportivii aflati la capatul bazinului. "Pai, am terminat exercitiul", "Ba nu, mai aveti doua lungimi". Inotatorii nu scapa. Ca intotdeauna, antrenorul are dreptate. "Dragos, respira cum ti-am zis", mai striga Sava, privindu-si inca o data cronometrul. Pregatirea e abia la inceput. Mondialele se apropie. "Camelia a realizat la concursurile din Brazilia ca nu e inca la forma cea mai buna si asta imi convine. Daca scotea timpi foarte buni acolo, poate nu tragea prea tare la antrenamente", povesteste Sava. De acest lucru este constienta insa si campioana olimpica a probei de 400 metri liber. "Nici nu am avut adversare pe masura si am castigat usor toate probele. In plus, am mai pierdut timp cu drumul si adaptarea la fusul orar. Pana la Mondiale mai sunt doar doua luni", a spus Potec. Pana la CM din Canada, ea isi va putea verifica fortele in cadrul circuitului mediteranean "Mare Nostrum".
Razvan Florea,
alergic la puful de la plopi
In bazinul acoperit de la Complexul National "Lia Manoliu" se antreneaza celalalt inotator medaliat olimpic la Jocurile Olimpice de la Atena. Razvan Florea, care a devenit anul trecut primul reprezentant al inotului romanesc medaliat olimpic, sta deocamdata departe de bazinul descoperit. "Sunt alergic la puful care iese de la plopi in perioada asta a anului si de aceea mai aman pregatirea afara", a explicat Razvan. Sosit in Bucuresti saptamana aceasta, constanteanul a fost miercuri seara in tribune la meciul FC National-Steaua. "Am plecat mai devreme, cam cu zece minute inainte de final. Am vazut ca exista tensiune in tribune si am presimtit ca o sa iasa cu scandal", a marturisit Florea.
600.000 de lei
un curs de initiere
La pregatire, campionii impart de multe ori bazinul cu galagiosii purtatori de colace. Cei care vor sa-si dea copiii la cursurile de initiere de la bazinul din cadrul Complexului National "Lia Manoliu" trebuie sa tina cont de mai multe conditii. Nu sunt primiti decat copiii mai mari de cinci ani, cu aviz epidemiologic de la medicul de familie. Un abonament pentru initiere cuprinde zece sedinte de cate o ora fiecare si costa 600.000 de lei. Cursurile au loc de luni pana vineri, iar fiecare copil trebuie sa aiba papuci, slip, casca si prosop.