Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai tare din ţară?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Nu mă îngrijorează deloc acest aspect. Nu sunt probleme, pentru că avem jucători care au stat pe bancă, iar când au intrat în teren au dat randament bun. Există posibilitatea ca băieţii


- Nu mă îngrijorează deloc acest aspect. Nu sunt probleme, pentru că avem jucători care au stat pe bancă, iar când au intrat în teren au dat randament bun. Există posibilitatea ca băieţii mei să fie provocaţi de stelişti, dar sper ca ei să fie mai inteligenţi şi să-şi vadă de joc.
- Vă gândiţi să nu primiţi gol pe teren propriu sau să terminaţi partida cu cât mai multe goluri înscrise?
- Nu asta este ideea. Dubla aceasta din sferturile de finală ale Cupei UEFA este, de fapt, un singur meci de 180 de minute. Este un avantaj să nu primeşti gol "acasă", dar trebuie să ne calificăm. Nu tratăm această partidă diferit faţă de celelalte pe care le-am disputat până în această fază a competiţiei.
- Vă e frică de Steaua?
- Noi nu am răspuns celor din Ghencea din respect pentru suporteri. Suntem nerăbdători să jucăm cu roş-albaştrii şi trebuie să precizez din start că nu pornim la această luptă cu capul plecat. Suntem mândri că jucăm în sferturile Cupei UEFA.
- Ai vreun mesaj pentru suporteri?
- Aştept aceiaşi suporteri vulcanici, trebuie să-i auzim pentru că este importantă presiunea lor, este important să-i ai în spate. Această întâlnire este o premieră, deci reprezintă un motiv de sărbătoare, nu este loc de lupte şi de război.

Cosmin Olăroiu: "Trebuie să marcĂm în Giuleşti"
- Cum se vede meciul contra Rapidului cu doar o zi înainte de primul fluier al arbitrului?
- Suntem conştienţi de importanţa acestui meci în faţa unui adversar bine organizat, cu jucători foarte buni, dar acest lucru ne mobilizează şi ne ambiţionează şi mai mult pentru a obţine calificarea. Oricât de bine mă cunosc cu Răzvan Lucescu şi ne ştim echipele, jucătorii în teren vor face diferenţa. Aşa cum alte generaţii au contribuit la gloria clubului nostru, şi noi vrem să facem istorie în acest an.
- Va merge Steaua la victorie în Giuleşti?
- Cred că, în toată istoria acestui club, Steaua a mers la fiecare meci numai ca să câştige. Nu cred să fi jucat vreodată la egal. Va trebui să înscriem în Giuleşti, pentru că vrem să luăm o opţiune de calificare încă din prima manşă.
- Este un dezavantaj faptul că Steaua joacă primul meci în deplasare?
- Greu de spus. Oricum, Steaua joacă un meci în deplasare şi altul pe teren neutru. Până acum, am jucat acasă două partide în Cupa UEFA, două partide în campionat, dar niciuna nu a fost pe teren propriu.
- Vor juca Goian şi Nicoliţă contra Rapidului?
- Nicoliţă a acuzat o lovitură chiar în prima repriză a meciului cu Poli, dar acum este în afara oricărui pericol şi va juca sigur. Goian, în mare parte este recuperat, durerile au trecut, dar după antrenamentul oficial voi decide dacă îl voi folosi.
- Ce le-ai cerut suporterilor la întâlnirile avute?
- Eu nu am dreptul să le cer nimic fanilor, dar am vorbit despre reglementările acestea referitoare la scandări. Am încredere în ei, şi sunt convins că atât fanii stelişti, cât şi cei rapidişti vor fi civilizaţi. Cred că, la meciul acesta, mai mult ca oricând va exista respect.

Olăroiu vs. Lucescu. Steaua vs. Rapid. Învingătorul va deveni erou naţional. Va fi urât doar de tabăra adversă. Lui Cosmin Olăroiu i se vor şterge toate greşelile, egalurile din campionat şi ieşirile nervoase din afara gazonului. Toţi criticii săi i se vor arunca la picioare, cerându-i iertare. Răzvan Lucescu are o altă şansă. Să "scape" de Mircea Lucescu. De acel tată "vinovat" de notele mari de la şcoală, de gagicile care îl căutau pe Răzvan pentru că îl chema şi Lucescu, de carieră, de echipa pe care o trimitea în teren. Învinsul? Cel mai bine era ca "ruşinea" să se producă în faţă oricărei echipe ajunse în sferturi, şi nu în faţa unei formaţii româneşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite