VIDEO Octavian Bellu şi Mariana Bitang: "Se apropie Olimpiada, unde vom avea adversarii tradiţionali, SUA, China şi Rusia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorii lotului feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu şi Mariana Bitang au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, la finalul Campionatelor Europene din Belgia, că rezultatele obţinute sunt bune, dar toată atenţia trebuie îndreptată deja spre Jocurile Olimpice de la Londra.

"Pentru noi au fost zile lungi, obositoare, cu 7-8 ore petrecute în sala de concurs, dar acum s-a încheiat şi cu rezultate bune. Ne-a bucurat mult faptul că am făcut românii fericiţi şi am fost impresionaţi de atmosfera creată de suporterii noştri în tribune. Unii au venit din Luxemburg, din alte ţări... Au fost moment frumoase. Am zâmbit şi noi, dar cu noi, ştiţi cum e, râdem la sfârşit, dacă avem de ce. Azi am avut motiv, rezultatele sunt bune, dar trebuie să ne trezim repede, avem puţin timp de relaş, pentru că obiectivul cel mai important - Jocurile Olimpice - e din ce în ce mai aproape", a spus Bitang. La rândul său, Octavian Bellu a declarat că este foarte mulţumit de faptul că gimnastele sale nu au probleme medicale, după acest concurs greu. "De asta ne temem cel mai tare, pentru că la doar două luni rămase până la Olimpiadă, orice accidentare scoate practic o sportivă din echipă. Nu mai este timp de recuperare. A ieşit bine la Europene, dar sigur că mai sunt lucruri de corectat, detalii legate de ţinută, de amplitudine etc. N-am făcut o pregătire specifică pentru a lua multe medalii, ci pentru Europene. Am avut tăria să ne revenim, să ne ridicăm după rezultatele slabe de la Mondiale, la care am participat cu o echipă de conjunctură, luând locul 4. Acum se apropie Jocurile Olimpice, unde vom avea aceiaşi adversari tradiţionali, adică SUA, China şi Rusia. După rezultatele noastre slabe de la Mondiale, lumea poate fi îndreptăţită să spună că ne vom bate doar pentru locul 3 la Olimpiadă, dar noi ne ştim problemele, defectele şi calităţile", a menţionat el.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite