Obreja se luptă la Lausanne cu capii boxului mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful boxului românesc este decis să meargă până la capăt în lupta pe care o are cu Federaţia Internaţională de Box. Exclus din AIBA, după ce a acuzat de manipulare forul

Şeful boxului românesc este decis să meargă până la capăt în lupta pe care o are cu Federaţia Internaţională de Box.

Exclus din AIBA, după ce a acuzat de manipulare forul internaţional într-o conferinţă de presă organizată în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, Rudel Obreja caută să îşi găsească dreptatea la Tribunalul de Arbitraj al Sportului.

"Când am revenit la Bucureşti, am consultat un avocat pentru a pregăti dosarul şi a cere la TAS să se facă dreptate pentru ceea ce s-a întâmplat la Beijing", a declarat Obreja pentru Agenţia France Press.

Obreja, care este, de asemenea, unul dintre vicepreşedinţii AIBA, a fost suspendat imediat după conferinţa de presă din 22 august de la Beijing, în timpul căreia el arăta că se aşteaptă la o tentativă a forului internaţional de a-l discredita.

De altfel, AIBA a anunţat că aflase de intenţia lui Rudel Obreja de a provoca scandal la Beijing şi că preşedintele FR de Box era deja în atenţia forului internaţional.

Când am revenit la Bucureşti, am consultat un avocat pentru a pregăti dosarul şi a cere la TAS să se facă dreptate pentru ceea ce s-a întâmplat la Beijing
Rudel Obreja, preşedinte FR Box

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite