Nelu Nunweiller, primul „câine“ roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din fotbalul nostru. Azi e rândul celui cunoscut ca Nunweiller III, unul dintre cei mai buni fundaşi din istoria lui Dinamo şi a naţionalei . Ion Nunweiller, fosta glorie a lui Dinamo, provine dintr-o familie numeroasă, cu şapte fraţi, toţi fotbalişti.

„La 10-12 ani am început să joc fotbal. Proveneam dintr-o familie numeroasă, cu o situaţie materială grea. Tata ne-a spus să facem şcoală, să avem o meserie şi după aceea să jucăm fotbal. Dar am avut noroc: fratele cel mare, Constantin, era înotător şi boxeur. A fost la o gală şi a venit acasă cu două pâini şi o cupă ruptă... Tata s-a bucurat că a adus ceva de mâncare şi el a spus că şi din sport poţi să câştigi", şi-a început povestea fostul apărător al „câinilor". 

Apoi, a continuat: „Am ajuns la Unirea Tricolorul trei fraţi, eu, Lică şi Dumitru, dar în scurt timp echipa s-a desfiinţat şi ne-am dus la Progresul ICAB. Jucam pe terenul Venus, la «pitici». După o periodă, tot fratele mai mare, care ajunsese contabil la Ministerul de Interne, ne-a adus la Dinamo. Aici, antrenorul ne-a plăcut că aveam calităţi şi eram muncitori şi ne-a păstrat. Dar am făcut sacrificii: dimineaţa eram la strung, la mecanică, să facem o meserie, cum spunea tata, după -amiaza la antrenamente, unde mergeam agăţaţi de tramvai că n-aveam bani de bilet şi ne suiam pe tambur de ne frigeau mâinile când se încingea tabla, apoi mergeam la şcoală, eram la seral la Liceul „Matei Basarab" şi ajungeam noaptea acasă. Toate astea numai ca să jucăm fotbal".

Nelu Nunweiller a fost primul fotbalist român important care a jucat în străinătate, la Fenerbahce, în Turcia  Foto: arhivă personală



„Am ajuns la tineret la Dinamo Obor sau Dinamo 6 cum era cunoscută şi, după şase luni, nea Angelo Niculescu m-a chemat la echipa mare. Erau numai vedete: Ozon, Ene I, Călinoiu, toţi unul şi unul. Eu eram cuminte, să ştiţi că niciodată nu am înjurat un jucător, iar Călinoiu m-a luat pe lângă el. Mi-a zis: «Mă, cum ai mingea, scapi de ea, i-o dai lui Suru şi e responsabilitatea lui după aia, să nu o pierzi tu. În plus, el driblează bine şi nu-i ia nimeni mingea». Aşa am făcut şi am prins încredere. Apoi, nea Angelo îi întreba pe colegi dacă sunt bun, dacă au încredere în mine, ei au răspuns afirmativ şi mi-am câştigat locul în echipă", a explicat Nunweiller.

„Câinii roşii", porecla pusă de rapidişti

Fosta glorie a roş-albilor a rememorat şi ce a făcut cu primii bani din fotbal: „Am luat o primă de 600-700 de lei, era un salariu măricel atunci, chiar de Crăciun se întâmpla, şi le-am cumpărat tuturor din familie câte ceva, o cămaşă, un pantalon. Atunci, tata s-a bucurat şi şi-a dat seama că pot câştiga şi din fotbal".  

image

Nunweiller III, în echipa lui Dinamo cu care a luat cinci titluri de campion, patru în anii ’60 şi unul după ce s-a întors din Turcia, în 1971   Foto: arhivă personală

image

Ion Nunweiller ne-a povestit şi modul în care şi-au câştigat dinamoviştii supranumele de „câinii roşii", sigla actuală de pe steagul clubului din „Ştefan cel Mare". „Eu şi fratele meu, Lică, evoluam fundaşi centrali şi eram răi în joc şi curajoşi. Noi, fiind copii de saşi, eram roşcaţi şi, când alergam ne înroşeam foarte tare. Odată, într-un meci cu Rapid, atacanţii lor, Dumitriu II şi Ionescu, care ne ştiau de frică şi nu-şi permiteau să ne dribleze, ne-au întrebat: „Ce sunteţi, mă, aşa răi? Parcă sunteţi nişte câini... la cum arătaţi, sunteţi câini roşii". Apoi, suporterii lor au dus vorba mai departe şi aşa ne-a rămas porecla", a explicat fosta glorie a „câinilor".

"Am fost un deschizător de drumuri, primul jucător care a plecat afară, la Fenerbahce. După mine a plecat şi Puiu Ionescu, de la Rapid, în Germania."
Ion Nunweiller
fost fundaş Dinamo

Steaua i-a păcălit la un blat

Nunweiller şi-a amintit cum DInamo a fost păcălită la un meci de Steaua.  „La un amical, la pauză conduceam cu 1-0, eu eram căpitan şi a venit la mine Gheorghe Constantin şi mi-a spus: «Nelule, hai să facem egal». Eu am vorbit cu băieţii şi am acceptat. Ei egalează şi după aceea mai dau un gol. Îi zic, ce facem Gică? Răbdare, e timp, răspunde el. Dar au mai dat un gol şi s-a făcut 3-1. Iar îl întreb, ce facem Gică? La fel, e timp... Când mai erau 10-15 minute îmi spune că băieţii s-au răzgândit şi nu mai vor egal. După partidă, şefii ne-au băgat în şedinţă, ne-au tăiat indemnizaţia, ne-au făcut hoţi, pungaşi", a spus Nelu.

Fugăriţi de elefanţi în Brazilia

Fostul fundaş a bifat 40 de prezenţe în tricoul naţionalei. Într-un turneu în Brazilia, portarul Voinescu a fost protagonistul unui episod distractiv. „Jucam într-un orăşel din Brazilia, iar terenul era lângă o pădure. Un adversar a tras tare peste poartă şi Voinescu s-a dus să aducă mingea. Au trecut vreo 10 minute şi el tot nu mai venea. Ne-am dus să-l căutăm şi l-am găsit transpirat şi speriat. «M-a fugărit un elefant şi m-am rătăcit», ne-a spus. Am râs cu toţii şi i-am zis că nu e niciun elefant. «Era o dihanie mare, nu ştiu ce era dar m-a fugărit», a continuat  Ţop, cum îi spuneam noi", a relatat amuzat dinamovistul.

Ion Nunweiller

Data naşterii: 09. 01. 1936 / Piatra Neamţ
Cariera de jucător: a debutat în Liga I la data de 12 august 1956 (Dinamo Bucureşti - Dinamo Bacău 2-1); a evoluat la Progresul (1950-1951), Dinamo (1951-1968 şi 1970-1972), Fenerbahce (1968-1970)
În Liga I: 279 meciuri /19 goluri
În cupele europene: 26 meciuri / 3 goluri
Echipa naţională: 40 meciuri
Cariera de antrenor: Dinamo, Bistriţa, Corvinul, Flacăra Moreni, Bursaspor, FC Argeş, Ceahlăul, Baia Mare.
Palmares ca jucător: 5 titluri şi 3 Cupe cu Dinamo, un titlu cu Fenerbahce. În ediţia 1969-1970 a câştigat titlul de cel mai bun jucător străin din campionatul turc.
Palmares ca antrenor: 3 titluri cu Dinamo, a promovat cu Ceahlăul în Divizia A.

Fraţii Nunweiller

Nelu     libero la Dinamo (Nunweiller III)     
Lică     stoper la Dinamo (Nunweiller IV)     
Victor    portar la Dinamo Obor şi Dinamo Victoria
Radu    mijlocaş la Dinamo (Nunweiiler VI)
Eduard    junior la Dinamo
Constantin    Dinamo Obor
Dumitru    Dinamo Obor

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite