Legendele fotbalului: Nea Mărin al fotbalului

„Adevărul“ vă prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din istoria fotbalului nostru. Astăzi e rândul lui Petre Deselnicu, olteanul care semăna cu marele Amza Pellea, nu numai la chip, dar şi la vorbă. De pe coronamentul de beton al stadionului craiovean, dacă te ridici pe vârfuri şi duci mâna streaşină la ochi vezi cum bate vântul frunza plopilor din Mofleni.

Acolo, la câţiva kilometri de stadionul care poartă numele marelui prieten Oblemenco, a văzut lumina zilei omul căruia nimeni nu i-a zis vreodată „domnul Deselnicu". Cunoscându-l, oamenii îl îndrăgeau din prima clipă şi-i ziceau, simplu, după vârstă, Petre sau nea Petre. A fost un fotbalist tăiat în cremene. Înalt, semeţ, drept ca bradul, cu pieptul bombat înainte şi cu coama creaţă fluturându-i în vânt, şi-a dat seama de tânăr că nu tehnica e punctul său forte.

A jucat o viaţă întreagă fundaş central, dar la nevoie putea trece şi vârf. Dădea bine cu capul, trăgea tare la poartă, talpa sa imensă despica drumuri printre adversari. De la acel legendar 46 la ghete  îi vine şi porecla de „Talibă", iar gurile rele spun că avea şi o altă parte anatomică direct proporţională cu piciorul.

În echipa Craiovei de la începutul anilor ’70 

„Dacă fac rost de un magnet, te iau acasă!"

La un meci de la Iaşi s-a enervat rău pe o decizie a arbitrului, a luat mingea şi a şutat spre tribuna oficială. Proiectilul a spart geamul cabinei de transmisie, unde rafinatul scriitor Grigore Ilisei tocmai comenta la televizor pentru o ţară întreagă. Discretul intelectual n-a mediatizat incidentul, dar spectatorii văzuseră. Cum Craiova câştigase, iar Deselnicu, profitând de legendarul său număr 46, dăduse câtorva adversari trimiteri la ortopedie, la final, autocarul oltenilor a fost înconjurat de mulţimea furioasă.

Ţinta principală era chiar „terminatorul" Deselnicu. Bărbătos, Petre s-a dat jos din autobuz şi s-a pus în faţa contestatarilor, care au tăcut brusc. Unul pirpiriu rămăsese cu rânjetul pe chip. „Ce-mi arăţi, mă, dinţii ăia de viplă?", l-a înfruntat Deselnicu. „Dacă fac rost de-un magnet, te iau acasă!". Mulţimea a început să râdă, făcând loc autocarului să se strecoare.

Inginerul Deselnicu

Era pe final de carieră, iar la Craiova venise antrenor Titi Teaşcă. „Micul Napoleon" dorea cu orice preţ să scape de veteranii Oblemenco şi Deselnicu şi pentru asta ceruse sprijinul prietenului său Adrian Păunescu, iar poetul îi sugerase să-l pună libero pe Costică Ştefănescu.

Lângă legendara Dacie preparată în service-ul pe care-l conducea

Nea Petre a simţit, iar la sfârşitul unui antrenament a venit în faţa tehnicianului şi i-a declarat ritos: „Tovarăşe antrenor, inginerul Deselnicu vă anunţă oficial că se lasă de fotbal". Şi a plecat la vestiare, dar de fotbal nu s-a lăsat. A mai jucat un an la Galaţi, împreună cu Oblemenco, ajutând la promovarea în prima divizie.

Da, Deselnicu era inginer! Făcuse facultatea la zi, specializarea auto şi după ce s-a lăsat de fotbal, ani buni a fost şef de service la „Dacia", pe Calea Bucureşti. Tuturor celor care apelau la el cu o planetară, un telescop sau mai cine ştie cu ce le istorisea, printre bidoane cu ulei şi chei tubulare, le povestea despre anii de glorie.

Finul lui Oblemenco

A fost prietenul său cel mai bun, l-a dus la altar să-l însoare şi, în 1996, şi-a condus naşul pe ultimul drum. Amândoi au murit de tineri, Oblemenco la 51 de ani, Deselnicu la 56. Şi ambii de inimă, fără să fi suferit. Oblemenco s-a prăbuşit pe banca unei echipe din Maroc, Deselnicu a căzut acasă, în sufragerie, după ce tocmai venise de la cumpărături şi-şi pusese o bere rece în faţă. Despre marele său prieten spunea mereu: „Cu Nelu am stat mai mult decât cu nevastă-mea, pe Nelu l-am pupat mai mult decât pe nevastă-mea. Îl pupam de câte ori dădea gol!".

Socrul lui Craioveanu

Se mândrea mult cu ginerele, îl luase sub aripa sa protectoare de legendă şi sub faldul oficial de conducător de club. Până să ajungă Gicanul căpitan de echipă la Craiova, până să plece în Spania, pe vremea când era doar un aspirant adus de la Severin, nea Petre nu ezita să-i spună: "Măi, Gică, pe vremuri, când jucam eu şi vedeam atacanţi de-ăştia ca voi, mă rugam să răcesc puţin. Dacă strănutam o dată, cădeaţi toţi!". Până la urmă, Craioveanu s-a dovedit un atacant de clasă, spre fala socrului său.

"Petrică, alături de Nelu Oblemenco, au fost stâlpii construcţiei mele la Craiova. Era un luptător, dar şi un om care făcea glume la tot pasul."
Constantin Cernăianu
antrenorul cu care Craiova a luat titlul în 1974

"Eu m-am uitat o viaţă la televizor şi n-am înţeles cum se repară. Aşa şi cu fotbalul, degeaba te uiţi dacă nu înţelegi! Mulţi privesc, puţini pricep!"
Petre Deselnicu

"Măi tată, fotbalul şi carnea de porc sunt cele mai grele!"
Petre Deselnicu

Data naşterii: 23 septembrie 1946, Mofleni, Dolj
Data decesului: 14 iulie 2003, Craiova
Cariera de jucător:
- CS Craiova, Tractorul Braşov, Ştiinţa, apoi Universitatea Craiova (1964-1976), FCM Galaţi
Divizia A: 246 de meciuri/12 goluri
- Campion naţional cu Craiova (1974), dublu campion mondial universitar
- Între 1990 şi 2003 a fost oficial (preşedinte, vicepreşedinte) al echipelor craiovene Universitatea şi Electroputere