"Naţionala a jucat lent şi previzibil"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reputatul antrenor Emeric Ienei este de părere că jocul tricolorilor în partida cu Albania a avut o viteză redusă, fără explozii în atac şi combinaţii în viteză care să pună în

Reputatul antrenor Emeric Ienei este de părere că jocul tricolorilor în partida cu Albania a avut o viteză redusă, fără explozii în atac şi combinaţii în viteză care să pună în dificultate adversarul. Fostul selecţioner vede însă şi partea plină a paharului, şi anume jocul organizat, în special în faza defensivă.
- Domnule Ienei, se poate spune că România a câştigat cu noroc în Albania?
- Dacă ne gândim la pasa aceea frumoasă dată de un adversar lui Dică, sigur că se poate spune că am avut noroc. Dacă luăm jocul în ansamblu, România a demonstrat că este mai valoroasă. Am dominat mai mult, iar rezultatul a fost meritat.
- Nu ar trebui să îngrijoreze că nu am reuşit totuşi să ne creăm ocazii clare de gol?
- Este un pic îngrijorător, dar au fost şi unele motive. Rezultatul demoralizator din meciul cu Bulgaria, teama exagerată de adversar ne-au făcut să fim mai fricoşi, să nu apelăm la mingile directe pe vârfuri. Echipa a jucat lent, previzibil. Atacul nu a funcţionat pentru că Marica a fost mult prea izolat în faţă. Pe de altă parte, jocul a avut o organizare în general bună.

"Mutu a ţinut prea mult mingea"
- Evoluţia lui Adrian Mutu cum vi s-a părut?
- Nu a jucat excepţional. A ţinut prea mult mingea, a fost prea individualist. Cu toate astea, s-a zbătut mult şi este foarte util echipei. Problema este că se aşteaptă prea mult de la el, dar singur nu le poate face pe toate. şi ceilalţi jucători trebuie să tindă spre nivelul lui Mutu, pentru ca echipa să aibă un joc bun. Avem destui jucători de valoare. Totul depinde de ei, de felul cum evoluează. Mai ales în cazul tinerilor este foarte importantă educaţia pe care o primesc.

Jucătorii tineri sunt prea "umflaţi"
- Vorbind de tineri, ce impresie v-a lăsat selecţionata U-21?
- Este cam îngrijorător. Tocmai, ce spuneam despre educaţie. Ce s-a întâmplat la tineret este o ruşine. O atitudine ca cea a lui Săpunaru este inadmisibilă. Este un jucător valoros, dar comportamentul îl trădează. La fel se întâmplă şi cu Marius Constantin, care a mai avut ieşiri nesportive. Numai cu o educaţie severă se poate schimba ceva, mai ales că unii dintre fotbalişti sunt cam "umflaţi", şi au nevoie să coboare cu picioarele pe pământ.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite