Naţionala României va juca pe un stadion de 25 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujul are, începând de ieri, un stadion de Champions League. Oficialii clubului CFR au inaugurat ieri tribuna a II-a a stadionului Dr. Constantin Rădulescu, iar într-un an va fi gata şi noua

Clujul are, începând de ieri, un stadion de Champions League. Oficialii clubului CFR au inaugurat ieri tribuna a II-a a stadionului Dr. Constantin Rădulescu, iar într-un an va fi gata şi noua peluză. În total, arena va avea 30.000 de locuri, iar costurile totale vor atinge valoarea de 25 de milioane de euro.

"În acest moment avem doar 23.000 de locuri. La anul va fi gata şi noua peluză. Tabela nouă a fost adusă, dar o vom pune în funcţiune de-abia la meciul cu Chelsea. Avem încălzire şi în gazon, care ne va fi de folos în meciurile pe care le vom disputa iarna", a mărturisit preşedintele grupării din Gruia, Iuliu Mureşan, care speră ca naţionala să debuteze cu dreptul în această campanie de calificare pe arena renovată din Cluj.

Construcţia noii tribune a costat aproximativ 18 milioane de euro, sistemul de încălzire de sub gazon, 2,5 milioane de euro, iar alte câteva milioane s-au adăugat din alte lucrări de modernizare a arenei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite