Mutu şi Tamaş, brânzeturi bune în pahare sparte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu adânc regret, echipa naţională, prin vocea antrenorului ei, Victor Piţurcă, anunţă despăţirea, după o lungă şi grea suferinţă reciprocă, de Mutu  şi Tamaş, doi băieţi care vreme de mulţi ani s-au jucat  cu biografiile lor şi cu nervii noştri.

Până la aproape 33 de ani, Mutu a adunat două turnee finale, la primul, în 2000, adăpostit la umbra Generaţiei de Aur, la al doilea, în 2008, autorul unei istorice ratări de penalty care ne putea duce mai departe. Pe lângă aceste mediocrităţi lustruite, celelalte întâmplări capătă proporţii epopeice. Niciun gol al său n-a avut traiectorie mai clară decât liniuţele care l-au făcut celebru. Niciun dribling n-a fost mai spectaculos decât efectul hapurilor care l-au ţinut aproape un an pe tuşă. Nicio lovitură de cap n-a fost mai dură decât cele încasate de bietul chelner kosovar. Nicio pasă n-a fost mai prercisă decât mângâierea de rangă învelită în prosop cu care l-a cocoşat pe acel ins, la hotelul din Mamaia. Nicio acţiune de-a sa n-a fost mai limpede decât şpriţul pe care lumina zorilor iviţi prin fereastră îl făceau să fie şi mai alb.

O tonă de talent a fost înecată într-o cisternă de şpriţ şi apoi pitită sub un deal de praf alb. Când la 20 de ani  te ia Inter, la 24 te ia Chelsea, iar tu la 33 eşuezi la Cesena, înseamnă că ai ţinut neapărat să-ţi baţi joc de propria persoană şi ţi-a şi ieşit! Să fim serioşi, pentru un tip de talentul lui Mutu, Cesena nu e un club rezonabil la finalul carierei, ci o gară fără şine, un lac fără apă şi o rangă fără fier!

Găbiţă Tamaş s-a născut ciolănos şi puternic ca un taur. La 19 ani, dădea goluri de la 30 de metri pentru Dinamo, la scurt timp debuta în echipa naţională, care părea că regăsise, peste ani, un nou Fane Sameş, sau mai dincoace, un nou Didi Prodan. La 21, povestesc martori anonimi,  îl aduna propria mamă din locantele braşovene, a doua zi după-amiază, după o noapte de combătut, o dimineaţă de dres şi un prânz de luat de la capăt. Peisajul, susţin comesenii aflaţi prin preajmă, era extrem de ordonat. În sensul că alături de combatant stăteau aliniate la sfoară numeroasele recipient golite din ajun încoace. Ca şi Cesena pentru Mutu, West Bromwich e pentru Tamaş un copac fără rădăcină, tulpină şi frunze. Trebuia Liverpool, trebuia Arsenal, trebuia altceva  locul unui ristorante din Rimini care a pus dop la sticla consumată în calitate de internaţional roman.

Drum bun, dragi băieţi, mulţumiri pentru ce-aţi făcut  şi regrete pentru ce-aţi mai fi putut face! Noi mergem înainte cu Nicoară, cu Chipciu, cu Gardoş. Poate ne uităm şi mai jos, la juniori, la Năstăsie, la Stanciu, la Avrămia. Sau răscolim şi mai adânc, şolile, grădiniţele, creşele, scutecele, uterele materne, eventual celulele ou în căutarea genei pure, nedispuse să se dilueze în lichide sau să se amestece în prafuri. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite