Mutu, ce schimbare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce microbiştii români se delectau cu caltaboş, lebăr, cârnaţi şi sarmale, Adrian Mutu se lega la şireturi, se echipa în tricoul viola pentru a mai perfora încă o dată poarta

În timp ce microbiştii români se delectau cu caltaboş, lebăr, cârnaţi şi sarmale, Adrian Mutu se lega la şireturi, se echipa în tricoul viola pentru a mai perfora încă o dată poarta adversarilor din Serie A. Fiecare ştire că fostul piteştean marchează pentru Fiorentina vine firesc, la fel cum buletinele meteo urmează după jurnalul de la ora 19.00.
Sigur că sunt mulţi contestatari ai "Briliantului". Cu siguranţă, Mutu a comis o serie de erori. Dar anul 2006 a fost unul de vis şi de o oarecare cuminţire. A cucerit titlul cu Juventus, a jucat bine pentru echipa naţională, s-a transferat la Fiorentina, unde, alături de Toni, marchează la foc automat. E pe locul 2 în clasamentul golgeterilor. Nu vorbeşte neîntrebat, iar când o face are grijă ce mesaj să transmită. Civilizat, politicos, elegant. Departe de imaginea tulbure când dezminţea nervos o aventură bahică sau extraconjugală dezvăluită de vreo publicaţie sau când se credea prea mare pentru a băga în seamă un jurnalist care-i adresa o simplă întrebare.
6,78 este media notelor primite de cotidianul "Gazetta dello Sport" în meciurile pe care Mutu le-a jucat pentru Fiorentina. Doar Cambiasso de la Inter are o medie mai mare 6,90. Tot el este liderul marcatorilor din acţiune în Serie A. Cifrele vorbesc sau, cum spunea Anghel Iordănescu, pe vremuri, "rezultatele vorbeşte". Avem nevoie de un Mutu cel puţin la fel în 2007, când tricolorii trebuie să se califice la Euro 2008. "Generaţia rataţilor" e o sintagmă care nu le place deloc internaţionalilor actuali. Nu le convine eticheta. Măcar ambalajul să facă diferenţa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite