Mutu se poate antrena pe perioada suspendarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* FIFA a decis sa-l lase pe atacantul roman sa se antreneze cu orice club doreste pe perioada de sapte luni de suspendare * Agentia Mondiala Anti-Doping si-ar putea schimba regulamentul dupa cazul Mutu

Federatia Internationala de Fotbal a extins suspendarea dictata lui Adrian Mutu la nivel mondial, dar a decis ca internationalul roman se poate antrena cu Dinamo Bucuresti, se precizeaza intr-un comunicat FRF. "Analizand documentatia care i-a fost trimisa de Federatia Engleza, FIFA a ratificat suspendarea de sapte luni a jucatorului roman, extinzand-o la nivel mondial, dar numai in ceea ce priveste "toate tipurile de meciuri, incluzandu-le pe cele interne, internationale, amicale si oficiale". In consecinta, Mutu are dreptul sa se antreneze cu fostul sau club FC Dinamo Bucuresti", se mentioneaza in comunicat. In plus, cazul Mutu ar putea schimba regulamentul Agentiei Mondiale Anti-Doping (WADA), dupa cum noteaza cotidianul englez "The Daily Telegraph". Astfel, Agentia, care sanctioneaza cazurile de dopaj din sport, ar putea adauga drogurile recreationale in regulamentul sau pentru a-i penaliza pe sportivii care sunt depistati pozitiv cu astfel substante. In prezent, WADA poate suspenda sportivi in cazul in care sunt depistati pozitiv dupa evenimente sportive si nu prevede nici o sanctiune pentru cei care au folosit substante interzise in viata privata. "Asta inseamna ca, efectiv, jucatori precum Mutu, care au obiceiul sa consume droguri recreationale, pot scapa de sanctiunea de doi ani", noteaza "The Daily Telegraph". Presedintele WADA, Dick Pound, a declarat ca eventuala schimbare a regulamentului va fi discutata la inceputul anului viitor. "Suntem ingrijorati in legatura cu drogurile pentru imbunatatirea performantelor sportive si de ofensa care este adusa astfel spiritului sportiv. Trebuie sa fim precauti in ceea ce priveste orientarea catre directia folosirii drogurilor recreationale. Ar fi un pas foarte mare, dar luam in considerare acest aspect", a spus Pound. Concedierea atacantului roman de catre conducerea clubului Chelsea continua sa faca valuri in Albion. Astfel, fostul portar al lui Chelsea, Mark Bosnich, suspendat, de asemenea, pentru consum de droguri, considera ca Mutu ar fi trebuit sa primeasca a doua sansa din partea clubului londonez. "Mutu si-a recunoscut greseala, iar Chelsea ar fi trebuit sa fie alaturi de el si sa-l ajute in perioada de reabilitare. Exista multa invidie in ceea ce priveste clubul Chelsea, din cauza banilor investiti aici, iar daca i-ar fi dat lui Mutu o a doua sansa atunci si-ar fi castigat mai multi prieteni", a spus Bosnich, care l-a criticat in special pe directoul executiv de la Chelsea, Peter Kenyon. "Era un tip de treaba cand l-am cunoscut eu si lucra la Manchester United, dar se pare ca acum s-a schimbat complet. El a fost prins negociind cu selectionerul Sven-Goran Eriksson fara stirea FA si i s-a dat o a doua sansa. Ar fi trebuit sa adopte aceeasi atitudine si in cazul lui Mutu", este de parere Bosnich.
Laura Andresan nu renunta la procesul cu Mutu
Laura Andresan il vrea in continuare pe Adrian Mutu la Tribunal. Ieri, vedeta porno a anuntat ca nu mai vrea sa-si retraga plangerea penala formulata impotriva fotbalistului pentru afirmatii calomnioase. Altfel, procesul intentat de Andresan lui Mutu a fost amanat pentru lipsa de procedura cu inculpatul, Adrian Mutu neputand fi gasit la adresa sa din Bucuresti. In aceste conditii, avocatul acestuia, Florin Gatejan, a pus in discutie citarea lui Adrian Mutu la adresa din Anglia: "Adrian Mutu trebuie sa stea in Anglia, pentru ca, in opinia mea, sanctiunea aplicata de oficialii englezi este legata de prezenta fotbalistului acolo, unde trebuie sa fie supus la controale repetate", a precizat "Patanu". De altfel, pentru citarea fotbalistului in Marea Britanie, aparatorul sau ales s-a obligat in fata instantei sa indice adresa corecta a lui Mutu. Amintim ca este al treilea proces pe care Laura Andresan il intenteaza unui fotbalist pentru calomnie si insulta. Pe lista Laurei se mai afla, in afara de Mutu, rapidistul Marian Aliuta si stelistul Vasili Hamutovski, celor trei vedeta porno cerandu-le daune de cate 30.000 de euro.
Mircea Sandu: "Sunt suparat pe Mutu"
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca este suparat pe fotbalistul Adrian Mutu "pentru ca nu a fost destul de puternic sa nu cada in latura asta a consumului de droguri". Presedintele FRF a declarat ca nu poate fi vorba de o diminuare a sanselor de calificare la Cupa Mondiala din Germania din 2006, dupa suspendarea lui Adrian Mutu. "Deocamdata, suntem pe primul loc in grupa si speram sa castigam cu Armenia", a spus Sandu. Mircea Sandu a declarat ca jucatorii din campionatul intern au acum sansa de a-si demonstra valoarea. "E o situatie dificila, dar in ultimele luni s-a tot vorbit ca ar trebui convocati mai multi jucatori din campionatul intern. Acum, a venit momentul sa demonstreze ca pot si, daca vor convinge, in viitor ar putea juca mai multi fotbalisti din Divizia A", a precizat Sandu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite