Moştenitorul tronului NBA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supranumit “Alesul” sau “Regele”, LeBron James are, la numai 23 de ani, lumea baschetului la picioarele sale.

Liga profesionistă nord-americană are viitorul asigurat atâta vreme cât “King James” nu abdică în încercarea sa de a-i călca pe urme lui Michael Jordan. Un om care la 18 ani are în faţă un contract pe numele său în valoare de 90 de milioane de dolari poate foarte uşor să-şi piardă capul.

Însă atunci când prin vene îţi curge sânge albastru de alteţă regală probabil că reuşeşti să rămâi calm şi apoi să contribui din plin la multiplicarea, ca printr-o minune, a bancnotelor verzi. Lipsită de un conducător după ce “His Airness” Michael Jordan a lăsat tronul liber, liga profesionistă de baschet de peste Ocean, NBA, a încercat pe cât posibil să găsească un înlocuitor.

Sfatul bătrânilor, condus de preşedintele ligii, David Stern, intrase în criză pentru că “prostimea” nu mai gusta balurile date noapte de noapte la curte fără un personaj principal. Au fost mulţi cei care au încercat să calce pe urmele legendarilor înaintaşi, însă fie nu au fost pe placul “sfătuitorilor”, fie nu au fost pe placul mulţimii, fie faptele lor de arme nu le-au oferit destulă faimă.

De cinci ani încoace, însă, “Regele James” a cucerit tronul şi la curtea NBA-ului e bucurie din nou. La balurile unde el participă se înghesuie lumea, imaginea sa aduce faimă peste tot în lume regatului NBA, iar după ce şi-a condus oastea naţională către titlul olimpic nimic nu pare să îi stea în cale.

Numele său, garanţie bancară solidă

Dincolo de evoluţiile sale pe teren, care i-au adus nenumărate distincţii, LeBron James este o mină de aur pentru Cleveland Cavaliers, pentru NBA sau pentru firmele la care face reclamă. Contractul de 90 de milioane de dolari de care aminteam i-a fost oferit de Nike în momentul în care a terminat liceul şi s-a decis să treacă la profesionism.

În mod normal, pentru majoritatea jucătorilor ar fi urmat un an, doi, trei sau patru de colegiu şi abia apoi mirajul zecilor de milioane de dolari din NBA. Însă un asemenea talent, cu atât marketing appeal, nu putea să-şi piardă vremea într-un campionat al colegiilor unde nu ai voie să primeşti un sfanţ de la sponsori.

Presiunea a fost mare. Valoarea comercială a lui James era atât de mare încât o bancă i-a acordat mamei sale un împrumut de 80.000 de dolari pentru a achiziţiona un Hummer pe care LeBron l-a primit cadou la 18 ani.

Gloria James nu a avut nevoie de nicio garanţie, acţionarii băncii considerând că numele fiului său, chiar dacă acesta încă nu trecuse la profesionism, este un garant suficient. Şi banca nu a greşit. Încă înainte să joace vreun minut în NBA, James avea pe numele său contracte publicitare în valoare de peste 120 de milioane de dolari!

Pe urmele lui Tiger

Născut pe 30 decembrie, în aceeaşi zi cu Tiger Woods, omul care poate ajunge primul miliardar din sportul mondial, LeBron James este un demn urmaş în ceea ce priveşte câştigurile. Anul trecut, el a ocupat primul loc în clasamentul „Forbes“ al sumelor obţinute de tinerii până în 25 de ani cu 27 de milioane de dolari lăsând la peste zece milioane în spate staruri precum Avril Lavigne sau Daniel Radcliffe (faimosul Harry Potter).

Singurii care s-au apropiat de James în acel top au fost Reggie Bush, un tânăr star al fotbalului american, cu 24 de milioane, şi Maria Şarapova, cu 23 de milioane de dolari. Desigur, construcţia sportivului de un miliard de dolari este abia la început.

Tiger va fi poate primul care va atinge această barieră, după estimările specialiştilor undeva în 2010. Dar echipa lui LeBron James lucrează zi de zi pentru ca sportivul născut în aceeaşi zi, la şapte ani în urma lui Tiger, să-i calce pe urme. Modelul este cu totul altul, însă. Aceasta deoarece King James se implică în afacerile sale aşa cum nu o face aproape niciun sportiv în momentul de faţă.

Noul model financiar pentru sportivi

Cele mai multe superstaruri îşi conduc afacerile din afara terenului de sport cam în felul următor: îşi angajează un agent care să-i procure contracte de publicitate. Apoi sportivul apare la momentul stabilit, îşi ridică banii şi negociază un anumit număr de „zile de lucru”, atunci când va fi prezent pentru acţiuni de PR şi marketing.

Aşa şi-a început şi James cariera, dar în 2005, după doi ani petrecuţi în NBA, pe când avea 20 de ani, şi-a concediat agentul şi şi-a înfiinţat propria companie care să se ocupe de marketingul său. Imperiul financiar care se contura urma să fie condus de un bun prieten al său din copilărie, Maverick Carter.

„A fost decizia mea. Vreau propria mea afacere”, declara James la vremea respectivă. Carter îşi aminteşte că LeBron l-a chemat la el acasă şi i-a dat vestea pur şi simplu. „Mav, vreau să fii agentul meu, şi vreau să facem lucrurile altfel acum. Am crescut urmărindu-l pe Michael (Jordan – n.r.) şi tot ce a făcut el. Dar eu vreau să contruiesc un nou drum în stilul meu propriu” a rememorat Maverick Carter cuvintele lui LeBron James într-un interviu.

Mai marii NBA au fost îngrijoraţi la aflarea veştii că un prieten din copilărie, fără nume pe piaţa afacerilor sportive, se va ocupa de imaginea emblemei NBA. Dar şi-au dat seama repede că nu vor regreta. Un exemplu?  La două săptămâni după ce a pierdut cu 4-0 finala din 2007 cu San Antonio Spurs, când orice alt sportiv ar fi fost deja pe o plajă tropicală sorbind un cocktail, James, alături de Carter, convocaseră la un summit de două zile toţi directorii executivi ai companiilor cu care LeBron are contracte.

Strategia pentru sezonul următor trebuia pusă la punct mai ales după ce James reuşise o performanţă uluitoare în playoff, ducându-şi de unul singur echipa în finală după un meci cinci fabulos cu Detroit Pistons. Atunci „Regele” a reuşit 48 de puncte în total, marcând ultimele 25 de puncte ale echipei şi 29 din ultimele 30.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite