Mondialele de coşmar, în ochii Elisabetei Lipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia României care a participat la Campionatele Mondiale de canotaj din Noua Zeelandă a revenit, marţi seara, la Bucureşti. Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj a declarat că întrecerea de pe lacul Karapiro a fost una de coşmar.

"Au fost nişte mondiale de coşmar. Cu o pistă pe care nu ştiu de ce s-a ţinut o asemenea competiţie, din moment ce forul internaţional a impus nişte standarde clare. Totul s-a făcut efectiv pe un lac, s-au pus opt culoare, fără ca antrenorii să-şi poată vedea la lucru sportivele, au fost valuri şi amânări de curse.

Astfel de condiţii putem asigura şi noi pe un lac în care să punem şase culoare şi să facem campionat mondial. Nu-mi vine să cred. După ce că am fost la capătul lumii, cu o cheltuială extraordinară într-o perioadă de criză, a trebuit să mai acceptăm şi condiţiile de cursă de acolo", a spus Lipă, potrivit Mediafax.

Fosta campioană mondială şi olimpică a spus că nu este dezamăgită de evoluţia echipajelor României, însă speră ca acestea să fi realizat că anul următor va fi unul dificil. "Nu pot să spun că sunt dezamăgită de prestaţia fetelor, pentru că ele au făcut tot posibilul. E clar că le-a fost greu să se acomodeze cu o diferenţă de fus orar de 11 ore.

Pentru proba de dublu nimeni nu-şi găseşte nicio explicaţie. Au fost şi acele amânări de cursă şi, probabil, din punct de vedere psihic, nu şi-au mai putut reveni. Este important că fetele au văzut că se poate şi mai rău, iar anul viitor vom avea cam aceleaşi condiţii. Trebuie să avem grijă pentru că urmează anul calificărilor la Jocurile Olimpice", a adăugat Lipă.

Camelia Lupaşcu, participanta la proba de dublu rame şi 8+1 a spus că au învăţat multe din întrecerea de la Noua Zeelandă: "Aşa e în viaţa sportivă, ai şi momente mai slabe. Acum, nu mai contează ce s-a întâmplat la această competiţie, pentru că oricum nu mai avem ce să facem.

Va fi o învăţătură de minte şi un şut în fund pentru fiecare, în ceea ce priveşte perioada următoare. Nu ne-au ieşit cursele aşa cum ne-am fi dorit. E bine că a ieşit măcar medalie, la 8+1, cu mult efort depus pe tot parcursul acestui an".

Eniko Mironcic, colega Cameliei, speră ca anul viitor să aducă rezultate mult mai bune: ""A fost o competiţie foarte grea, iar echipele au fost cu mult mai puternice faţă de anii trecuţi, pentru că se apropie Jocurile Olimpice. Este bine că ne-am menţinut totuşi pe podiumul mondial. În acest moment atât s-a putut, iar un lucru bun îl reprezintă şi faptul că am obţinut cel mai bun timp al nostru. Acest bronz ne motivează şi sperăm ca anul viitor să fim tot acolo, iar medalia să fie mai strălucitoare."

"A fost un sezon foarte lung, iar evoluţia fetelor a fost chiar foarte bună. Din păcate, acest sezon lung şi-a spus cuvântul. Americancele au fost foarte puternice, iar noi mai avem de crescut. La dublu, din păcate, chiar dacă s-a scos cel mai bun timp, din cauza unei inexactităţi tehnice am pierdut din viteză, iar acest lucru ne-a costat mult", a afirmat Antrenorul lotului olimpic de canotaj, Mircea Roman.

Tehnicianul a precizat că speră ca deţinătoarele titlului olimpic de la Beijing, Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache, să revină la lot: "Viorica Susanu şi Geta (n.r. - Georgeta Andrunache) cred eu că vor să revină şi avem mare nevoie de experienţa lor. Eu sper să facă acest lucru, pentru că ele sunt adevăratele regine ale probei de dublu".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite