Mircea Sandu spune că sportul e într-o zonă gri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- La Casa Fotbalului s-a întrunit ieri Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Fotbal, în a cărei şedinţă s-a decis, printre altele, mai buna reprezentare a ligilor inferioare

- La Casa Fotbalului s-a întrunit ieri Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Fotbal, în a cărei şedinţă s-a decis, printre altele, mai buna reprezentare a ligilor inferioare în cadrul Comitetului Executiv al FRF, dar şi decernarea titlului de antrenor emerit sau de maestru emerit al sportului unor venerabili foşti fotbalişti sau antrenori, ca Remus Câmpeanu, Gheorghe Constantin, Ion Costea, Cornel Drăguşin, Mircea Dridea, Emeric Ienei, Ştefan Minea, Ion Nunweiller, Nicolae Oaidă etc. Mai interesntă a fost declaraţia preşedintelui FRF, Mircea Sandu (foto): "Sportul românesc este într-o zonă gri, din cauza lipsei investiţiilor, dar şi din cauza violenţelor de pe stadioane. Faptul că Polonia şi Ucraina au fost votate pentru a găzdui un campionat european ar trebui să îi pună pe gânduri pe politicienii noştri, care trebuie să dea mai mare importanţă sportului".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite