Mircea Sandu si-a facut campanie cu Blatter si Johansson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sositi in Romania in urma cu doua zile, presedintele UEFA, Lenart Johansson, si cel al FIFA, Joseph Blatter, au participat, ieri, la inaugurarea oficiala a centrului de la Mogosoaia. Chiar daca au

Sositi in Romania in urma cu doua zile, presedintele UEFA, Lenart Johansson, si cel al FIFA, Joseph Blatter, au participat, ieri, la inaugurarea oficiala a centrului de la Mogosoaia. Chiar daca au declarat sus si tare ca nu au venit sa-l sustina pe Mircea Sandu, cei doi oficiali nu s-au abtinut si l-au laudat pe actualul presedinte al FRF. ,Nu ar trebui sa existe o limitare a numarului de mandate. Nu ne amestecam in politica federatiei, dar toata lumea a remarcat dezvoltarea fotbalului de aici. In Romania exista o echipa invingatoare", nu s-a abtinut sa exclame Blatter, care a adaugat: ,Eu am 69 de ani, in timp ce Lenart are 75. Deci Sandu este un adolescent in comparatie cu noi. Cea mai buna solutie este alaturarea unei persoane mai in varsta cu una tanara pentru ca fiecare sa aiba ce invata", a continuat presedintele FIFA. Pe aceeasi lungime de unda s-a aflat si Johansson, care i-a multumit lui Mircea Sandu ,pentru ca a convins FIFA si UEFA ca aici merita facut ceva", dupa care a continuat: ,Eu am fost presedinte 16 ani. Presedintii trebuie sa stea atat cat majoritatea membrilor il doresc". Apoi, vizibil deranjat de insinuarile presei, a incheiat spunand ca se afla la Mogosoaia doar pentru inaugurarea centrului si nimic mai mult. ,Nu vreau sa raspund pentru ca nu intervenim in probleme locale. Am venit pentru inaugurare, nu pentru a sustine presedintele", a comentat oficialul UEFA.
Centrul a costat - 4.500.000 de euro
Presedintele FRF, Mircea Sandu, a dezvaluit ieri cheltuielile pentru construirea centrului de la Mogosoaia, precum si a Casei Fotbalului. ,Actualul sediu al FRF ne-a costat 2.250.000 de dolari, in timp ce investitia de la Mogosoaia se ridica la 4.200.000 de euro. Din acesti bani, 40 la suta au fost asigurati de catre FIFA si UEFA", a spus Mircea Sandu, care a mai precizat ca Romania mai asteapta inca 400.000 de euro.

Contre FRF - FIFA
"Afectiunea" pe care Blatter i-o arata lui Mircea Sandu este putin ciudata, daca ne gandim la episodul Urs Maier. Elvetianul a dezavantajat formatia Romaniei in partida cu Danemarca, iar FRF a facut o plangere oficiala la FIFA, ramasa fara rezultat. Prezent la Mogosoaia, oficialul FIFA a recunoscut ca au existat ceva disensiuni intre Romania si forul mondial, dar acestea au fost depasite. De altfel, Blatter a aparat si ieri cauza arbitrilor care, din cand in cand, mai gresesc. ,Decizia arbitrului este finala si asta e. Arbitrii sunt si ei oameni si mai gresesc. Ce ar trebui sa facem? Sa rejucam toate meciurile in care arbitrii au gresit?", s-a intrebat Blatter.

Piturca il doreste pe Mircea Sandu in fruntea FRF
Alaturi de Blatter, Johansson sau Mircea Sandu, la inaugurarea de la Mogosoaia au mai fost prezente si ale personalitati ale fotbalului autohton. Astfel, Gica Hagi, Florin Raducioiu, Ion Craciunescu, Victor Piturca, Dumitru Dragomir sau Florian Gheorghe au tinut sa fie alaturi de presedintele FRF la acest moment festiv. Cu aceasta ocazie, selectionerul Victor Piturca a declarat ca isi doreste ca Mircea Sandu sa continue in fruntea FRF.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite